Pe unde umbli, MăiNinuniMăi,

E clar, e hotărât, trebuie să-l sterilizez pe Prințișor. Problema e că nu stă deloc pe acasă. Culmea e că îmi amintesc cum îmi făceam griji cu Bursucuța care nu avea curaj să intre în casă astă toamnă și eu mă gândeam ce o să facă, sărăcuța de ea la iarnă când or veni frigurile acelea. Uite că au venit frigurile acelea iar Burcucuța stă bine mersi la căldurică, mă păzește non stop când scriu , când prinde o fereastră în care pun laptopul deoparte sare la mine în brațe și se alintă de mama focului, când mă întind un pic să mă odihnesc sare imediat și localizează zonele în care s-a concentrat energia negativă și îmi face masajul pisicesc tipic, ce să mai , e pisica ideală. Și Prințișor ce face? Naiba știe ce face! Naiba știe pe unde umblă. Văd că o ia pe urmele maică-sii Prințesa care și-a luat tălpășița și acum slujește la alt stăpân , fără să mai treacă măcar un pic să dea un ”bună ziua, tu , care ai avut grijă de mine când am făcut pui, care mi-ai învățat puii să folosească litiera, care ai curățat nisipul cu răbdare de fier până au învățat să iasă în grădină, care le-ai făcut supică la hămesiții care mă secătuiau de lapte de am ajuns piele și os și muream cu zile dacă nu mă ajutai tu, etc” Acum Prințișor la fel face, e musafir pe la noi, problema e că vine o dată la trei zile și asta dacă absolut întâmplător îl văd pe la prânz pe afară și ies într-un suflet după el și îl bag în casă. Dar nu stă, doarme două ore apoi prinde momentul în care eu sunt la baie sau mai știu eu ce fac și miau-miau la mama care îi dă fără mută vorbă drumul afară. Cum e mă-sa, așa și el.

Cele mai afectuoase și mai drăgăstoase sunt Crizantema și Bursucuța pe care nu le-am crescut de mici, nu ar avea neapărat de ce să mă iubească atât de tare, doar le-am adoptat și pe ele. Și uite câtă iubire și recunoștință pe capul lor , de nu mă lasă să respir, frate, nu mă pot apuca de scris la laptop fără să trebuiască să le dau la o parte pentru că vor în brațe neapărat. Prințesika e o Zgubidukă distrusă cu capul, aceleași probleme cu mâncatul, aceleași apucături de lovită de streke – și când o iau în brațe, mă împinge cu lăbuța, frate, s-a terminat! Vrea jos!

Ce te faci cu atâta lipsă de recunoștință de la cei care care aproape că îți datorează viața și cu atâta iubire de la cele care te iubesc pentru atât de puțin? Unora li se pare că e dreptul lor din naștere să îi iubești și te trataează cu sictir și alții te copleșesc cu atenția și iubirea lor deși nu ai făcut mare lucru pentru ei. E o situație aproape biblică și îmi amintește de acel exemplu în care Dumnezeu i-a invitat la masă pe toți cei pe care i-a ajutat iar aceștia au găsit tot felul de scuze pentru a refuza invitația – și atunci Dumnezeu și-a deschis ușa către toți cei săraci și amărâți care au venit într-un suflet – și s-a umplut casa – și tot a mai rămas loc. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm.

Avem atât de mult dar uităm să mulțumim pentru ce avem. Iar sufletul nostru se consumă, se consumă cu fiecare respirație și ne amintim de Dumnezeu doar în clipa în care s-au consumat rezervele noastre de suflet și cădem în genunchi , cerând ajutor cu disperare. Nu ia mult să spui o rugăciune dimineața prin care să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce ai și să te însoțească și să te ajute peste zi, după cum nu ia mult să spui acolo o rugăciune seara la culcare pentru a fi păzit și protejat când te odihnești și ești fără de apărare. Ia foarte puțin să îți păzești și să îți hrănești sufletul dar când ai tolba plină e o chestiune de cunoaștere și educație ca să te păzești spiritual. Cei mai mulți au tolba plină dar habar nu au că dacă nu o hrănesc mereu , ea se va termina. Și apoi să vezi jale!

Prințișor e un adolescent, cum ar veni. Nu are minte, înțelepciune. Și are un aliat în ”bunica”, face ce vrea, când vrea pentru că are susținere în cea care nu știe să îi dea vreo două la fund când miaună că vrea afară. Iar eu nu mai am putere să mă lupt cu nimeni și nici nu mai vreau. Deși numai eu știu cum mă uit seara din cinci în cinci minute pe geam, tot sperând să îl văd pe Prințișor pe o mașină, sau cobor , pispisuind după el, sperând să îl văd ori la geam la vecinul, ori ieșind de sub o mașină, orice numai să nu îl știu afară în gerul acela. Pe unde o fi umblând și unde s-o fi ducând pe gerul acesta, de ce nu vine la căldurică acasă? Uite cum, făcându-mi griji pentru Bursucuța, o pisică străină, ajung să petrec iarna, frământându-mă de grija lui Prințișor…

When someone close got infected with Covid 19

One thing is clear: it can happen to anyone. If it didn’t happen to you today, that doesn’t mean it can’t happen to you tomorrow. But the way you react when someone close to you gets infected with Covid 19 says it all about your character.

It doesn’t matter how he got infected, it doesn’t matter if he protected himself or not, if he washed his hands or not, if he wore a mask or not (you can‘t trust these masks to do their job, I don’t think they protect at all) It matters that he warned that he has become infected and that it is important to get tested so that you knew what to do next. Very nice of the person if he warned you. The question is how do you relate to this person after he has informed you that he was infected and it would not be bad for yo to get tested and check if you are infected.

What are you doing in this case? Do you start and blame the infected person for having got sick ?! You make a whole scandal, reproaching her for not being careful, fearing out loud that now your whole family might have been infected, etc. ?! You have no way of knowing where he got it from, how he got it, etc. But I think it’s important to help this person as much as you can. Because this can be a test for you. If you don’t relate correctly, if you don’t say a good word to her/him, if you don’t help her/him with everything you can, even with food, pills, fruits, vitamins – and you take them to the door so you don’t come in contact with her/him – then you should to think a little more if you think of yourself being a valuable person.

I talked to an infected person and she told me how disappointed she was by a certain person for whom she had some admiration but who related very disappointingly to her. Not a good word, an encouragement, what I can do to help you with, etc. I told the infected person that this was the best opportunity to see the true quality of the people she was dealing with. She told me that she had unpleasant surprises but also very pleasant surprises. In the sense that people she was very upset with immediately jumped to help her and left her a bag full of everything, medicines, teas, even ready-made soup. This is how you find out what people are actually made of.

You don’t have to be upset and speak ill of those who don’t help you if you get infected. Draw their attention that it is not ok what they do, that it is not known if this is not a test and that just as they treat those who need help, the same way they will be treated  when they need help. It doesn’t have to be about Covid19. But to simply need help and, instead of help, to receive reproaches that you were careless and ended up in such a situation. Everything gets pay back. You don’t have to be radical and slam the door on those who don’t help you. It is good to have a good word for everyone. But in the future you will know what kind of people they really are. You will know their true quality. The question is what will you do when they ask you for help.

I think you will help them if you think of yourself as a valuable person. Not out of respect for them and the way they reacted when you needed help. You will help them out of respect for yourself.

Când cineva apropiat s-a infectat cu Covid 19

Un lucru e clar: i se poate întâmpla oricui. Dacă nu ți s-a întâmplat ție azi, asta nu înseamnă că nu ți se poate întâmpla mâine. Dar felul în care reacționezi când cineva apropiat se infectează de Covid spune totul despre caracterul tău.

Nu mai contează cum s-a infectat , nu mai contează dacă s-a protejat sau nu, dacă s-a spălat pe mâini sau nu , dacă a purtat mască sau nu (faci ceva pe ele de măști, protejează și astea de se rup)  Contează că te-a avertizat că s-a infectat și că e important să îți faci testul ca nu cumva să te fi infectat și tu. Foarte frumos din partea persoanei dacă te-a avertizat. Întrebarea e cum te raportezi tu la această persoană după ce te-a informat că e infectată și nu ar fi rău să îți faci și tu un test să vezi dacă nu ești infectat.

Ce faci în acest caz? Te apuci și reproșezi persoanei infectate că s-a îmbolnăvit?! O faci cu ou și cu oțet că nu a fost atentă, că acum o să ți îmbolnăvească toată familia , șamd ?! Nu ai de unde să știi de unde l-a luat, cum l-a luat, etc. Dar mi se pare important să o ajuți oricum poți pe această persoană. Pentru că acesta poate fi un test pentru tine. Dacă nu te raportezi corect, dacă nu îi spui o vorbă bună, dacă nu o ajuți cu orice poți, chiar cu mâncare, pastile, fructe, vitamine – și i le duci la ușă ca să nu intri în contact cu ea – atunci ar trebui să te mai gândești un pic dacă te crezi o persoană valoroasă.

Am stat de vorbă cu o persoană infectată și mi-a spus cât de dezamăgită a fost de o anumită persoană pentru care avea o oarecare admirație dar care s-a raportat foarte dezamăgitor la ea. Nu tu o vorbă bună, o încurajare, cu ce pot să te ajut, etc. I-am spus persoanei infectate că asta e cea mai bună ocazie să vadă adevărata calitate a oamenilor cu care are de-a face. Mi-a spus că a avut și surprize neplăcute dar și surprize foarte plăcute. În sensul că oameni pe care a fost foarte supărată au sărit imediat în ajutor și i-au lăsat la ușă o sacoșă plină cu de toate, medicamente, ceaiuri chiar supă gata făcută, numai să o încălzească  și să o mănânce. Uite așa afli ce stofă au oamenii de fapt.

Nu trebuie să te superi și să le vorbești urât celor ce nu te ajută dacă te infectezi. Atrage-le atenția că nu e ok ce fac, că nu se știe dacă acesta nu e un test și că așa cum îi tratează ei pe cei care au nevoie de ajutor, la fel vor fi și ei tratați când vor avea nevoie de ajutor. Nu e musai să fie vorba de Covid. Dar să ai nevoie de ajutor pur și simplu și, în loc de ajutor, să primeaști reproșuri că ai fost neglijent și ai ajuns în asemenea situație. Totul se plătește. Nu trebuie să fii radical și să le trântești ușa în nas celor care nu te ajută. Un loc de bună ziua trebuie lăsat pentru oricine. Dar pe viitor vei ști ce fel de persoane sunt de fapt. Vei ști adevărata lor calitate. Întrebarea e ce vei face tu când îți vor cere la rândul lor ajutor.

Cred că tu le vei da ajutor dacă ești o persoană valoroasă. Nu din respect față de ei și de felul cum au reacționat ei când tu ai avut nevoie de ajutor. Tu îi vei ajuta din respect față de tine însuți.

Gata sărbătorile

Am făcut o pauză de la viața mea, gândind că poate i se face lui Prințișor dor de mine. Problema e că nu pot lăsa chiar cu totul viața mea în urmă, am mereu o grijă să verific, să fie totul ok, mai ales cu pandemia asta. Și am mai trecut pe acasă, evident. Și am dat și de Prințișor. I-a fost dor de mine? Mai mult de-o grămadă #niciunstres . Cred că are alt stăpân. Să te facă stăpânul acela celebru, Prințișor dragă.

Motăneii de care am avut grijă pe perioada sărbătorilor sunt doi prințișori care pe lângă mieunat, ciripesc ca două păsărele. Cruuuu, cruuuu mă întâmpinau în fiecare dimineață , le dădeam păpică, apoi săreau la mine în brațe cât îmi beam cafeaua și se alintau de mama focului. Of, ce vremuri frumoase erau când se alinta și Prințișor la mine. ”Castreaza-l și să vezi tu cum se cumințește.” Cam acesta e planul.

Laptop, cursuri, citit în liniște, ascunsă, fără otrava energetică de sub un acoperiș în care trăiesc două bolnave psihic. Oricât le-aș iubi, am nevoie să mai stau departe de ele uneori. Măcar de ele știu sigur că sunt bolnave. Și am grijă de ele pentru că la mâna statului ar muri cu zile. Dar ele sunt pașnice. Și chiar dacă îți pun răbdarea la încercare , știu sigur că nu îmi vor răul.

Dar ce te faci cu nebunii care umblă liberi, nedepistați ? Pur și simplu nu mai știi care e sănătos la cap. Așa că, dacă știi sigur că ai prieteni sănătoși la cap, păstrează-i și protejează-i. Sunt atât de mulți nebuni care umblă liberi încât, dacă nu-i protejezi pe cei sănătoși, o să se contamineze și ei. Covidul e minciună pe lângă psihoză.

Am trecut aseară pe acasă, o verificare scurtă că totul e ok și am plecat. Când mă uit în urmă, Crizantema și Bursucuța țup-țup-țup în urma mea. Ehei, Crizantemo, gata, ai învățat și tu să ieși la plimbare? Și eu care voiam să te învăț să faci la wc… Hai, fugi acasă că e noapte , fugi să te joci cu mama.

Am continuat să merg spre stație și mă uit iar în urmă, Crizantema hotărâtă după mine. A simțit ea că mi-am schimbat sediul și zice, nu știu unde te duci dar ia-mă și pe mine, vin și yo. Of… Am luat-o în brațe și m-am întors acasă, cu Bursucuța țup-țup-țup pe urmele mele. Am intrat în casă, Bursucuța a rămas la ușă. Hai, intri? Nu a intrat. Bine, stai la ușă. Nu mă mai țin nervii să o conving să intre, oricum face ce vrea ea.

Am intrat și am stat un pic în brațe cu Crizantema. I-a fost dor de mine , mititica, eu credeam că s-a atașat de mama, de Diana, nu, ea mă vrea pe mine. Și mă vrea pe mine pentru că eu pur și simplu le iubesc, le alint , le ciufulesc, le strâng în brațe. E fantastic câtă nevoie au animăluțele astea nu doar să le dai de mâncare, cât mai ales să le iei în brațe măcar un pic, apoi pleacă ele singure, dar să stea un pic în brațe la tine, să toarcă un pic la pieptul tău. Mama și Diana sunt aspiratoare de energie, au nevoie să li se dea. Nu știu că în ele stă sursa fericirii, că trebuie mai întâi să își ofere singure tot confortul, tot ce iși doresc ca apoi să aibă suficient cât să nu se simtă bine dacă nu le dă și altora. Pisicile au simțit asta. Și de asta sunt mai atașate de mine.

Am lăsat-o pe Crizantema în dormitor și am plecat. Bursucuța tot la ușă. Hai, intri azi? Nu a intrat. A coborât scările înaintea mea și s-a dus în grădină. Am peca în stație, gândindu-mă la Prințișor. Pe unde o fi ninunea aia? Mă gândeam la el, stând în stație. Când vine autobuzul meu? 2 minute. Văd o pisică în stație. Ce seamănă cu Bursucuța… Mă uit mai bine. Aoleu, e chiar Bursucuța. Pe Crizantema am rezolvat-o, am luat-o pe sus, am băgat-o în casă dar pe Bursucuța nu o prostesc. Ea a așteptat la ușă, știind că mă întorc și a venit după mine în stație. Nu știu unde te duci, vin și eu cu tine cu autobuzul, mă iei? ”Fugi acasă, fugi!” Am trecut-o strada și a rămas pe celălalt trotuar. A venit și autobuzul meu. M-am urcat în el și m-am uitat după Bursucuța. A dispărut ca prin farmec.

Mă așteptam ca familia regală să fie cea care îmi simte lipsa. Să se perpelească Prințișor și Prințesika după mine. Dar uite că Bursucuța și Crizantema s-au ținut hotărâte , ”nu știm unde pleci, noi venim cu tine… ” 

Și a trecut și Crăciunul…

Crăciun în care nu am colindat deloc deși îmi propusesem asta dar nu am fost în putere. Momentul pe care l-am descris în articolul ”Draga mea mamă” descrie de fapt o formă de epuizare energetică. Nu îți dai seama că ești mâncat de viața pe care o duci. Ai zice că ești norocos din multe puncte de vedere și recomand mereu să cauți lucruri la care să te gândești și pentru care te simți recunoscător. Dar viața în sine, locul în care trăiești, situația la care te-ai adaptat te mănâncă psihic și ai nevoie la un moment dat să fugi. De aceea pentru mine e bine să fug la un moment dat. Așa cum am fugit astă vară. Și a picat numai bine rugămintea unui prieten să am grijă de motanii lui. De fapt înțelegerea e să stau la el cât pleacă el de acasă. El ia o pauză de la viața lui și eu iau o pauză de la viața mea. Pentru că nici nu mai contează unde te duci, trebuie să fugi o vreme să te răcorești, să respiri ușurat și să-i faci pe cei din viața ta să le fie dor de tine. Iar eu mi-am propus să îl fac pe Prințișor să îi fie dor de mine. De la o vreme stătea numai în preajma mamei, nu mă mai căuta , nu mai dorea să stea în preajma mea. A, da? Ia să luăm noi o pauză unii de ceilalți, mai vorbim după.

Dar nu am fost singură de Crăciun. În prima zi am petrecut la motani acasă cu încă o prietenă, cu mâncare comandată de pe Food Panda ca să gustărim ceva cât povestim ca fetele . Ulterior ni s-a alăturat online și prietenul cu motanii, și părinții lui și am petrecut o primă seară de Crăciun excelentă.

A doua zi am căutat un magazin deschis să mănânc ceva porcării. Acasă aveam de toate, inclusiv cozonaci și salată de boeuf dar nu am apucat să merg și la piață să cumpăr cârnați. Mi s-a pus pata de cârnați. Și am găsit la Carrefourul din piață că piața era închisă și nu am putut cumpăra de la o măcelărie care mi-a fost lăudată că are cârnați de casă  excelenți. Și am mâncat cârnați de la Carrefour. Cam sărați, necondimentați, nu s-au ridicat la standardul meu. Va trebui să îmi fac cârnații mei. Am zis că nu mai fac anul acesta că nu are rost, câtă vreme îi găsești gata făcuți și foarte –foarte buni. Ei, de data asta am greșit că nu am făcut cârnații mei. Am mers acasă, gândindu-mă că poate a cumpărat mama cârnați de la Kaufland, își propusese să cumpere dar nu a mai apucat, ea nu e așa disperată cu cârnații și făcusem o salată de boeuf așa de bună, nu mai zic de friptura la cuptor și de ciorba. Așa că am stat la masă acasă dar niște cârnați buni tot nu am apucat să mânânc.

Am dat să mă întorc la motani dar mă sună aceeași prietenă din prima seară de Crăciun, hai că suntem invitate la cutare prieten să bem și să stăm la povești. Hai că nu zici rău. Și am petrecut a doua seară de Crăciun două fete și doi băieți Excepțională. Prietenul care ne găzduia invitase un prieten care venise la Galați de Crăciun deși el locuia prin preajma Aradului unde își avea bussinessul și viața. Nici nu știți voi câte lucruri se pot lumina în mintea ta după o seară de stat la povești cu oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată. La o vârstă nu mai pierzi timpul nici în seara de Crăciun la o băută. Au fost povești cu tâlc, probleme de viață discutate la modul cel mai chirurgical cu putință. Toți patru am plecat de acolo cu multe lucruri la care să medităm. Dar ne-am și simțit bine. Excelent chiar. Ce frumos e să revezi pe cineva cu care ai petrecut mult timp la un moment dat în trecut, pe când îmi făceam veacul în Club T. Ce frumos e să-ți amintești acele vremuri. Și cât de bine îți prinde să știi că tot ce s-a petrecut în perioada aceea de mare glorie pot să-i zic – nu s-a pierdut. A rămas în amintirea celor de atunci. Nu a fost degeaba. Să știi că toți cei cu care stăteai la povești în T te-au urmărit cu mândrie la Mamaia și te-au luat pe brațe cu bucurie când te-ai întors victorioasă după ce toată țara te-a văzut cântând și câștigând un premiu special de Excelență Artistică.

Unii își doresc lucruri de Crăciun. Excursii, cadouri mai mult sau mai puțin prețioase. Eu am primit exact ce aveam nevoie dar nu știam că aveam nevoie. De aceea e bine uneori să cerem în rugăciune ceea ce noi nu știm că avem nevoie dar Dumnezeu știe mai bine decât noi. A treia zi a fost de odihnă. De fapt toate cele trei zile de Crăciun au fost de odihnă de la viața pe care o duc. Ar fi trebuit să colind, am fost nevoită să mă scuz când trebuia să merg la radio să colind pentru tot orașul. Eram pe antibiotice și simplul fapt de a merge la cumpărături mi se păruse epuizant. Uite totuși cum niște prieteni, unu, doi – te pot scoate dintr-o gaură cu  o simplă seară de stat la povești. Fără să cânți, fără să faci nimic din ceea ce faci de obicei de Crăciun. Mi se pare atât de ciudat că a trecut un Crăciun fără să colind. Nu știu dacă nu cumva Dumnezeu însuși a făcut în așa fel încât Crăciunul acesta să nu mai colind. M-a țintuit la pat și m-a oprit la a merge să colind la radio pentru tot orașul. De ce, nu știu. Știe El mai bine, nu îmi bat eu capul. Un lucru e clar: înainte de Crăciun eram un om epuizat. După trei zile de Crăciun mă simt vindecată.

Nu fiți singuri de Crăciun

E drept că e pandemie și că e mai greu cu vizitele. Dar Ajunul Crăciunului trebuie să ne găsească lângă cineva. Să mai fie cineva lângă tine.

Gânditi-vă cui ați putea face o vizită. Dar nu vechiului prieten de pahar sau vreunei iubite cu decolteu generos. Cui ați putea să îi faceți o bucurie să nu fie singur de Crăciun. Chiar și la telefon. Hei, ce mai faci, nu mai știu nimic de tine, ești bine? Am niște sarmale trăsnet, vii tu la mine sau vin eu la tine?

S-ar putea să fie cel mai tare Ajun de Crăciun din viața ta.

Știu că mulți nu cred în Dumnezeu. Dar e o prostie să trăiești ca și cum tu nu vei muri niciodată, mai ales când cineva din familie a murit înaintea ta. Dacă cineva din familie a murit, ajută-i pe cei rămași în viață, nu te mulțumi să plângi de mila celor rămași singuri pe lume. Și tu vei muri. Nu scapă nimeni viu din viața asta. Uită-te la viața ta. Dacă ceva nu îți place, s-ar putea să fie rezultatul unui bine pe care ai fi putut să îl faci și nu l-ai făcut. Nu întoarce privirea. Nu te mulțumi să plângi de milă și atât. Fă binele dacă vrei să fii și tu binecuvântat cu ceea ce-ți dorești.

Am vizitat de curând un prieten bolnav. E o minune că a scăpat cu viață după un accident vascular. Aș fi putut găsi o scuză și aș fi putut sta acasă. Dar ne-am strâns trei prieteni și ne-am dus pe la el. Ce mare lucru să faci o vizită? Poate pentru noi cei trei prieteni nu a fost mare scofală. Dar ce mare bucurie am făcut! Ce bine uriaș!

Vizitați prietenii care au nevoie de ajutor. Vorbiți cu un vecin cu care nu ați mai vorbit de mult. O să credeți că îi faceți lui un bine. Nu mică vă va fi mirarea când veți descoperi că de fapt vouă înșivă v-ați făcut un bine. Că voi sunteți cei fericiți.

Prințișor revoltat

Nu mă mai iubește, gata. A făcut coaliție cu mama care îi face toate mendrele, îi dă drumul noaptea pe la trei dacă atunci vrea mușchii lui să iasă la plimbare. Nu am nici o șansă de reabilitare. Vreau să îl fac să nu mai dea deșteptarea la cinci. Să aibă bunul simț să mă aștepte să mă trezesc după care, ducă-se. Și reușisem să ajung la niște rezultate. Dar s-a prins că o poate manipula pe mama care îi dă drumul la cel mai firav mieunat. Are somnul ușor, se trezește la cel mai mic sunet și, dacă tot s-a trezit, se mai uită la televizor, mai face una-alta la bucătărie. Și îl dă și pe odor afară. Cred că la fel se întâmplă cu bunicile și mămicile. Degeaba face mama eforturi cu un copchil răzgâiat dacă vine bunica din urmă și dărâmă totul.

Astă noapte iar m-a scos din sărite. Iar l-a apucat mieunatul pe la două. Și nu în gura mare, ușureeeel, încetuuuuuc… Dar ce folos că mi-ai stricat somnul. Mă, taci din gură, mă… El iese din cameră și intră în sufragerie. Și după o vreme iar îl aud. Mă dau jos nervoasă din pat și mă duc după el. Îl găsesc lângă patul manei, privind-o cum doarme și pregatindu-se pentru un nou miau subtil, până o trezește. La capul ei. Tu-ți mămăliga ta de nesimțit, deci tu ți-ai propus să îi strici somnul cu precizie, să o bați la cap până se trezește! L-am fugărit înapoi în dormitor și l-am certat monstru.

Dimineață binenteles că tot mama i-a dat drumul afară. Acum l-am băgat în casă, i-am dat să mănânce… Cică să facem pace. A mâncat și s-a dus în sufragerie. Suntem certați, dragă? Serioooos? Să te văd eu cine te mai scoate din ghearele lui Smardoi. Și cine te mai bagă în casă. Că mama îți dă ea drumul afară dar o să te aducă în brațe acasă când o zbura porcul.

Prințișor are un rival

Negru ca noaptea. Și cam de vârsta lui. De mici se bat pe grădina de sub balcon și pe atenția Bursucuței. Evident că Prințișor a câștigat. Dar și-a luat și bătaie de la el. L-a bătut măr o dată și l-am ajutat să scape din ghearele lui. A fost o zi tristă pentru el și l-am ajutat să treacă peste necaz, peste tristețea înfrângerii. Dar cine râde la urmă râde mai bine. Are supremația asupra grădini și obsesia de a sta pe afară pentru a-și păzi teritoriul. Și o are pe Bursucuța la noi în casă, nu îl lasă să se dea la ea dar nici afară nu e să își facă ochi dulci cu rivalul lui.

Nu l-am mai văzut o vreme și am crezut că a dispărut. Dar nu. A revenit. Unde o fi fost, nu știu. Dar tot dă târcoale zonei și l-am văzut chiar pe lada de la geamul vecinului de la parter, de unde îl dădeam eu jos cu un papuc pe Prințișor. Vai, aceea e sfidarea supremă. L-am alungat de acolo.

Îl susțin pe Prințișor de câte ori e în impas pe afară. Am impresia că asta îi dă un plus de putere. Nici măcar nu știu dacă rivalul lui cel negru are stăpân. Trebuie să recunosc că e un motan foarte frumos. Dar mai frumos ca Prințișor nu e. Că nuuu e , și gata. #Prințișorrules

În seara asta au fost sincron toți ai casei. A venit și Bursucuța la geam, a ieșit și Prințișor pe un parbriz, toată gașka e la căldură. Nu o găseam pe Prințesika. Mă uit la bucătărie la geam. O văd pe Crizantema stând pe locul unde vine Bursucuța de obicei și așteaptă să se deschidă geamul. Aoleu, treci în casă. Mă uit pe geam. Rivalul lui Prințișor privea de jos de la scară. Aha, banditule, ai pus ochii pe Crizantema. Dar nu ai gusturi proaste deloc. Ce ai zis tu, dacă cu Bursucuța nu merge treaba, ia te uită ce minunăție de pisicuță albă văd colo la geam. Uită, negrule, uită. Să nu te prind că te dai la Crizantema că te jupoi.

Totuși unde e Prințesika. Acum că e și minunea aia de motan jos la scară mă panichez de-a binelea. Să nu fi sărit pe casa scării și fugit în cel mai pur stil zgubidubiduuuuu să nimerească taman în ghearele motanului.

Îmi dă prin cap să mă uit sub masa din sufragerie. Ne pregătim de Crăciun și am întins deja masa mare, cu fața de masă și mușama, cu tot tacâmul. Prințesika dormea pe un scaun din cele băgate sub masă. Camulfată perfect. Am răsuflat ușarată. Gata. Echipa e completă. Rivalule, mergi la scara ta, în seara asta nu prea ai cu cine să faci conversație din gashka mea de pisici.

Bursucuța, această Dory a pisicilor,

Bursucuța, pe vremea când mă chinuiam să o ademenesc în casă

Nu știu dacă v-am explicat cum e cu Bursucuța și cu memoria ei scurtă. Uită de la mână până la gură. A uitat cum am ademenit-o în casă pe vremea când era doar un puișor de pisică, foarte-foarte bună prietenă cu Prințișor. Vai, ce se mai alinta când îl vedea. Imediat ce dădea ochii cu el, se repezea și își mângâia fețișoara de fețișoara lui. Deci love pisicesc în toată regula, deși la început am crezut și despre ea că e motănel. Nu știu care-i treaba dar eu numai pe dos i-am ghicit pe toți. Care am crezut că e motănel, s-a dovedit a fi pisică și invers. Mă bucuram enorm că Prințișor are un prieten, după ce mama l-a lăsat singurel, ducându-i pe Mutriț și Arabella de acasă. Am fost neagră de supărare dar nu am avut ce să fac atunci, am răsturnat cartierul în căutarea lor dar duși au fost. Nici urmă de ei. Probabil frumoși și descurcăreți cum erau, și-au găsit rapid stăpâni. Vorba aceea, pisica își alege stăpânul și nu invers.

Revin la Prințișor și ”prietenul” lui afectuos. Eram hotărâtă să îl adopt. Problema era că nu voia nici picat cu ceară să intre în casă. Nu îl puteam păcăli să intre, ferit-a Sfântul. Îi puneam mâncarea lângă ușa de la intrare, apoi trăgeam farfuria încet-încet. O rupea la fugă ca speriat de bombe, stai, măi prostuțule, oooof, Doamne!

Mare a fost bucuria când am reușit să îl prind în casă. O dată, de două ori – până s-a obișnuit și nu i-a mai fost teamă să intre. Dar tot nu era casa lui permanentă. Și Prințesa îl plăcea pe noul prieten afectuos al lui Prințișor și chiar îl lăsa să se alinte și cu ea ca și cum ar fi noua lui mamă.

Când s-au acomodat amândoi mai bine și am putut să îl iau în brațe am făcut ”controlul” la funduleț. Hopaaaa, Prințișor, băiete, tu se pare, dragule, că ai deja o gagică. Mâine-poimâine faceți și pui. Categoric am zis că o programez pe noua prietenă a lui Prințișor la sterilizare. Pentru că nu mai puteam duce o tură de puiuți sub nici o formă.

Și chinuie-te și ține-i la distanță când s-au făcut suficient de mari și au intrat în călduri. Singura problemă era, firește, mama, care îmi sabota mereu eforturile mele de a-i ține la distanță până vine ziua să îi programez la sterilizat. Dar mama foarte senină zice ”dar lasă-l , dragă, și pe Prințișor să facă pui.” Ce știe ea cum m-am chinuit eu cu prima tură de pui? Dar i-a mers. Am zis da. Îl las pe Prințișor să facă pui.

Nu mai știu de ce am botezat-o pe Bursucuța așa. Poate că era rotunjoară și drăgălașă ca un bursuc din desenele animate ”Povestiri din pădurea verde”. A fost tare speriată în ziua când i-a venit sorocul. Era speriată, nu știa ce se întâmplă cu ea, venise de câteva ori lângă mine și parcă îmi cerea ajutor. Eu o luam în brațe și o băgam în culcuș, convinsă că a venit momentul final. Ea din nou ieșea și venea lângă mine cu o privire speriată, eu o mângâiam și o încurajam, o simțeam că se mai liniștește și iar o băgam în culcuș. Și tot așa până am înțeles că i-a venit sorocul,  i se rupsese apa. Din instinct a încercat să fugă din casă dar eu am dus-o din nou  în culcușul gata pregătit pentru momentul când avea să aducă puiuții pe lume. Cutia avea capacul suspendat, prins de perdeaua rezstentă ca un baldachin. Am băgat mâna în culcuș și o mângâiam ca să știe că sunt cu ea și să nu îi fie frică. Nu mică mi-a fost bucuria câna am apuzit primul ”țiuit”, că la noi născuți nu se poate numi mieunat, e un țiuit drăgălaș. Și l-am văzut pe Ochișor – Gogoshika, puiul cel mare.

Dau atâta detalii ca să se înțeleagă că Bursucuța a fost foarte încrezătoare în mine și extrem de devotată. Cu toate astea, cum au crescut puii mai mari, a șters-o de acasă. Iar Prințișor nu a părut să aibă o problemă cu asta. Animale.

Totuși, când și când, mai dădea pe acasă. Dar a intrat iar în faza în care se uita după ușă dar nu avea curaj să intre. De aia am zis că e un fel de Dory cea cu pierderi de memorie. Hai, măi, Bursucuțo, dă-o-ncolo de treabă, nu mă mai cunoști? Nu mai cunoști casa în care ai făcut primii pui? Hotărât lucru, pisica asta nu mai știa cine sunt. Trebuia să vină mama să reușească să intre în casă. De aceea am zis că ea e pisica mamei. Doar de ea ascultă, doar dacă o cheamă ea intră în casă.

Totuși nu venea des acasă. Iar eu mi-am pus din nou problema frigului, cum să fac să o ademenesc pe Bursucuța iar în casă, să nu stau de grija ei când o veni frigul. De pe la mijlocul lui noiembrie însă vine mereu la geam să intre în casă cum făcea la un moment dat. Se cațără în copacul din grădină, sare pe casa scării și apoi țup la geam. Eu o vedeam și o băgam bucuroasă în casă. Ce bine ar fi fost să fi învățat și Prințișor modalitatea asta de a veni acasă. Și Arabella știa să vină așa acasă. Numai lui Prințișor îi era frică.

Marea mea surpriză a fost când Bursucuța a venit pur și simplu la mine în brațe. De obicei se ducea direct la mama și cât mai stătea în casă fugea de mine, mă privea încordată, gata să o rupă la fugă. Stăteam în fotoliul din bucătărie scriind mesaje pe telefon când m-am trezit cu Bursucuța în brațe. Șoc, nu alta. Ei, na, ce să-ți spun dragă, dar cum de vii la mine, măi, Bursucuță? Nu numai că a venit la mine dar a și început să se alinte pe lângă mine și să-mi cerșească atenție cum n-a mai făcut-o niciodată. Ce-ai pățit, dragă, ce-ți veni? Eu chiar aveam nevoie să mă lase în pace pentru că tastam mesaje pe messenger și nu puteam din cauza ei. Am pus pur și simplu telefonul deoparte și i-am acordat toată atenția mea, mângâind-o și alintând-o. Mi-a primit mângâierile cu o atitudine atât de recunoscătoare, mă privea pur și simplu topită de recunoștință. Era recunoștință în ochii ei ca un om care îți mulțumește că i-ai salvat viața. Ce-o fi cu tine, măi, Bursucuță, mai ieri nici nu mai intrai în casă când te rugam să intri și acum vii la mine în brațe și mă privești cu ochii ăștia atât de … nici nu pot să spun duios, erau foarte recunoscători. Ca un om căruia i-ai salvat viața dar a avut amnezie iar acum își revine și își arată recunoștința.

Și practic s-a alăturat celor două pisicuțe în a vâna camera mea. Vine și ea, ca și Prințesika și Crizantema, și se urcă la mine în pat. Ba îi mai trage și o cafteală lui Prințesika dacă aceasta o ia la rost, hei, ce cauți în pat, aici e locul meu!. Bursucuța o scrutează și ridică laba la ea, ieeeeși, mă, mucoaso, dispari că-ți iei cafteală! Și pleacă Prințesika, ce să facă? La un moment dat am luat-o pe sus și am dus-o la mama în pat, măi, tu ești pisica mamei, nu mai veniți cu toatele la mine. Ce vorbești, a așteptat la ușă până am ieșit din cameră și s-a postat din nou la mine în pat. A căpătat fixație.

Să vedem cât o s-o țină această adorație exacerbată. Parcă o văd ca Dory care-i uita numele lui Nemo de la mână până la gură. Parcă o văd venind iar la ușă, privind de la distanță ușa de la sufragerie, neavând tupeu să intre. Mă gândeam că poate-i în călduri și așa se explică totul, dar nu îl lasă pe Prințișor să se apropie de ea – și Prințișor e sigur în călduri. Mister.

Pisica bună, pisica nebună

O mai știți pe Crizantema karatista? Ați putea crede că ea e pisica nebună , cea care zgârie și mușcă. Dar nu mai e deloc așa. Nici nu mai știu de când nu m-a mai zgâriat sau mușcat. În schimb e tare afectuoasă. Tare, tare afectuoasă. Caută momentul cel mai potrivit să intre la mine în cameră deși locul ei e în sufragerie pe patul Dianei. Ea e pisica cea bună, nu îmi face probleme cu mâncarea, învață să facă la WC la kitul de dresaj și a devenit tare-tare afectuoasă. Adoră să o iau în brațe și să o alint. Lui Prințesika îi place să o mângâi pe cap. Crizantema aproape că îmi ghidează mâna și se încovoiază până îmi ajunge palma pe vârful cozii. Ține neapărat să am o mișcare completă și își curbează coloana până ajunge palma mea pe vârful cozii, după care codița i se face covrigel. E ceva… Începe și ea să îmi stimuleze imaginația în a-i schimba numele. Dacă Diana a numit-o Crizantema, eu aș numi-o Covrigel deși e de gen masculin dar ar fi culmea să îi zic Covrigika. Nu s-ar potrivi cu aspectul ei de floare felină, albă, cuminte și afectuoasă. Cred că e la fel cu părinții cu mai mulți copii. Unii sunt o bătaie de cap dar mai trimite Dumnezeu și unul care să îți aducă alinare și bucurie, așa cum ar trebui să-mi aducă toate cele patru pisicile. La urma urmelor așa ar fi firesc câtă vreme am grijă de ele.

Prințișor e o bătaie de cap că vrea să stea mai mult pe afară, Prințesika e o bătaie de cap că nu mănâncă normal ca toate pisicile, Bursucuța e o bătaie de cap că îi e frică să intre în casă și se oprește la ușă, neândrăznind să intre de parcă nu mă recunoaște nici pe mine, nici apartamentul, mereu trebuie să o chem pe mama ”vezi că ți-a venit pisica, du-te și spune-i tu să intre că de mine nu ascultă”. Și vine mama și o bagă în casă.

M-am bucurat mult că noua pisicuță mănâncă normal. Am crezut că o va da pe brazdă pe Prințesika. Dar ea e așa de când o știu, Gogoshika mânca de toate, Prințișor mânca de toate , avea după cine să aibă exemplu și să fie și ea o pisicuță normală. Dar nu se dă pe brazdă sub nici o formă. Iar Crizantema a devenit singura pisicuță a cărei prezență cu adevărat e o bucurie.

Ieri însă i-am ținut un adevărat discurs lui Prințesika, dându-i-o pe Crizantema drept exemplu. Și îmi aminteam de mine , încercând să o conving pe Diana să facă și ea curat în casă. I-am spus la un moment dat: ”eu nu sunt cu nimic mai bună decât tine iar tu nu ești cu nimic mai proastă decât mine. Singura diferență între noi două e că eu iubesc munca mai mult decât tine. Nu sunt mai deșteaptă decât tine. Sunt doar mai harnică.” Și se pare că a avut efect. Diana a început să aibă plăcere în a face treabă și special am lăsat-o pe ea în sufragerie, să aibă importanța celei care stă în camera principală.

Am luat-o și pe Prințesika la rând cu discursuri motivaționale. ”Cum e posibil să fie Crizantema mai bună decât tine? Ea a venit după tine aici și deja mănâncă hrană uscată fără nici o problemă. De ce nu vrei să fii și tu o pisică bună și faci atâtea mofturi la mâncare?!”

O să ziceți că mi-am pierdut mințile. Dar pisicile simt când le vorbești cu supărare sau când ești mulțumită de ele. Sper din toată inima să o văd că se ia la întrecere cu Crizantema și să fie ea pisica cea bună, să se dea pe brazdă și să nu îmi mai dea bătăi de cap cu mâncarea.