De ce actorie ?

 

Actoria m-a impresionat de copila. De multe ori incerc sa-mi dau seama ce am iubit mai mult: muzica sau actoria? Copila fiind spuneam poezii kilometrice la balci indemnata de tatal meu si tot atunci cantam cu maiestrie piese de muzica usoara romaneasca auzite la radio (folkul l-am descopierit abia la 8 ani)

Dar ajunsa la terminarea liceului, chiar mult inainte de emotiile examenului de bacalaureat , am aflat cat este de greu sa fii admis in facultatea de actorie. Circulau tot felul de istorii despre admiterea la actorie, acest eveniment transformandu-se intr-o adevarata utopie pentru cineva “fara pile”. Complexata si de inaltimea mea, am renuntat la acest vis. Poate si din comoditate. Fiindca, in comparatie cu muzica, actoria mi se parea mult mai complicata.

De ce complicata? Ea pare mult mai simpla la prima vedere. Si foarte fascinanta. Dar pe cat de simpla e pe “din afara” , pe atat de complicat e de intrat in situatie si de actionat cu naturalete, astfel incat sa nu “joci” nimic. Sa inveti un text , sa-l faci al tau, apoi sa-l insufletesti.

Anii au trecut iar eu m-am dedicat in exclusivitate muzicii. Priveam cu nostalgie catre meseria de actor, cu placerea contemplativa pe care o simti cand admiri un lucru pretios expus in vitrina dar pe care nu ti-l poti permite orice ai face. Viata, imprejurarile au facut sa nu procedez la fel si cu muzica, desi nici pe ea nu am studiat-o cu profesor. Nu am urmat cursurile unei scoli de muzica iar cunostintele muzicale erau cele dobandite in scoala generala. Dar a mai existat ceva: chitara. Si muzica folk. Un concurs de imprejurari m-a facut sa descoper festivalurile de folk si sa incep sa particip la concursuri, si in cativa ani am ajuns sa nu mai am la ce concurs de folk sa particip pentru ca le castigasem pe toate. Pentru multi ar fi de neconceput  ca un cantaret sa mai faca o facultate de actorie. Numai ca eu nu eram cantareata. Cantautorul este alta specie de artist.

 

Cantautorul transpune in cantec ceea ce a trait el insusi. Chiar daca textul nu-i apartine, muzica pleaca din ceea ce i-a transmis autorul poeziei. Eu am avut mai multe piese pe versuri proprii decat pe versurile altui poet. Intrata in facultatea de actorie si studiindu-l pe Stanislavski m-am indragostit nebuneste de meseria de actor. Nu doar pentru ca era un vis implinit, acela de a-mi insusi  aceasta meserie, pe care odinioara o priveam cu admiratie contemplativa de vitrina. Incercam sa inteleg de ce iubesc chiar atat de mult aceasta meserie. Ce ma facea pe mine sa inteleg mult mai repede ceea ce colegii mei nu intelegeau imediat. Sa fi fost doar faptul ca aveam o experienta de viata mult mai bogata? Poate si asta. Dar, la scurt timp de la intrarea in facultate, am avut o revelatie: mi-am dat seama ca eu am facut actorie de mult mai mult timp inainte de a studia aceasta meserie efectiv: eu am cantat pe scena despre ce mi se intamplase efectiv, erau crimpeie vii din viata mea. Deci, fara sa stiu, mai practicasem actoria lui Stanislavski  la mare performanta: doar ca nu vorbeam, ci cantam despre ce mi-a marcat viata in mod dramatic.

 

 In semestrul intai din anul trei de facultate am lucrat un one man show construit din replicile lui Zoe Trahanache din piesa “O scrisoare pierduta” si in semestrul doi un one man show din replicile Zitei din piesa “O noapte furtunoasa” .   Nimeni nu a inteles exact de ce m-am indragostit subit de Caragiale.

 

 Ironia soartei face ca pana a intra in facultate sa nu-l iubit pe Caragiale. Ani de zile pentru mine Caragiale a fost doar   unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alaturi de Ion Creanga, Ioan Slavici si Mihai Eminescu , autorul “nemuritoa-relor”  “Momente şi schite”, precum şi a numeroaselor nuvele grupate în fantastice (“La hanul lui Manjoala”), psihologice (“Kir Ianulea”, “O facile de Pasti”) sau realiste (“Doua loturi”), cel ce  “a îmbogatitit literatura” dramatica prin capodopere ale genului ca: “O scrisoare pierduta”, “Conu Leonida fata cu reactiunea”, “D’ale carnavalului”, “O noapte furtunoasa” sau drama “Napasta

 

L-am studiat pentru ca eram obilgata prin programa scolara sa-l studiez iar comedia “O scrisoare pierduta” era o capodopera a scriitorului doar pentru ca asa era scris la carte, dar nimeni nu mi-a explicat cu adevarat de ce. In familia mea , politica nu a avut niciodata un loc de cinste, tatal meu a murit inainte sa am drept de vot si niciodata nu am vorbit cu mama mea despre politica pur si simplu pentru ca , din pacate, ea face parte din categoria de cetateni ai Romaniei care se duc cu constiinciozitate la vot doar pentru ca e un eveniment important, o ocazie de a se imbraca frumos si de a iesi in societate dar niciodata nu a fost convinsa ca e  bine ce a ales. Abia in facultate l-am descoperit pe Caragiale. Ca si pe Cehov. Ca si pe Strindberg. Si m-am intrebat cu stupoare, cum a putut sa lipseasca atata timp din viata mea.

 

Cred ca nu l-am iubit pe Caragiale pentru ca ne era prezentat “intr-un fel”. Era bagat intr-o forma a timpului sau care ma plictisea ingrozitor. Si mai era ideea aceea ca un Caragiale TREBUIE sa fie intr-un anumit fel. Sa aiba un anumit parfum. Pana am inteles ca teatrul opereaza cu oameni. Indiferent de epoca in care au trait acestia, ei respira, traiesc, au probleme, rectioneaza ca niste oameni. O Julieta plange chiar daca e in rochie cu corset sau in fustita mini, o Nina Zarecinaia plange chiar daca a pierdut trenul spre Moscova sau a pierdut metroul pentru a ajunge la un casting la Teatrul Bulandra, O Zoe tremura de nervi chiar daca e amenintata ca ii va fi publicata scrisoarea de amor in “Racnetul Carpatilor”sau in “Evenimentul Zilei”.

Ce stim de la scoala? Ce ne explica noua doamna profesoara cand vorbim despre “O scrisoare pierduta?” In primul si in primul rand “anul de fabricatie”.  1884.   Comedia ‘O scrisoare pierduta’, reprezentata scenic in 1884, este o  comedie realista de moravuri politice si ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati”  Mintea mea cruda de copilita crescuta intr-o familie de muncitori in plina perioada de glorie comunista nu putea percepe adevaratul sens al expresiei “dorinta de parvenire a burgheziei” decat ca pe niste potentiali “dusmani ai poporului”. In nici un caz nu puteam intelege mecanismele de functionare a comicului in aceasta capodopera a literaturii romane si a teatrului romanesc (si universal as indrazni sa afirm)

 

Ce ne sare in ochi inca de la prima lectura?  Ca aceasta comedie are in componenta sa un singur personaj feminin, Zoe, sotia celui mai influent om din judet, Zaharia Trahanache (dupa cum rezulta din lungul sir de “comitete si comitii” al caror “prezident” este mentionat in lista de personaje). Inca de la prima lectura Zoe mi-a ramas intiparita nu doar in memorie ci de-a dreptul in constiinta ca un personaj negativ, un exemplu de ceea ce noi fetele sa nu devenim, un fel de “ASA NU” intiparit cu litere de foc in constiinta noastra de eleve care sa pregatesc sa devina exemple de constiinciozitate pentru construirea viitorului de aur ai Romaniei comuniste.

 

In facultatea de actorie insa am recitit piesa “O scrisoare pierduta”. De asta data dupa o intreaga experienta de viata in spate si nu in scopul de a-mi face temele pentru doamna profesoara din scoala generala, ci pentru a studia evolutia dramaturgiei romanesti pe de o parte, si pentru a studia cel mai frumos si mai complex personaj feminin al dramaturgiei romanesti pe de alta parte, superba Zoe Trahanache. Am recitit piesa “O scrisoare pierduta” nu cu ochii pionierei din trecut, ci cu ochii unei actrite in devenire.

 

Categorii1

6 răspunsuri la „De ce actorie ?”

  1. Si esti multumita de meseria pe care ai ales-o? Nu crezi ca se plateste cam prost? Si eu sunt pasionata de actorie,dar mi-e frica sa o iau pe drumul acesta .Mi-e frica ca voi ajunge sa nu am cu ce sa ma intretin,ca alti artisti din Romania.
    De ceva timp mi-a intrat in cap sa fac facultatea de arta teatrologica si apoi sa plec din tara.Dar mi-e frica de necunoscut si mai ales mi-e frica sa nu esuez.Nu vreau sa ajung la 40 de ani si sa-mi dau seama ca am invatat de nota 10 degeaba,iar acum de abia imi gasesc de lucru.

    1. Nu stiu daca intelegi exact ce inseamna actorie. Trebuie sa studiezi macar un an in facultate ca sa intelegi daca esti nascuta pentru aceasta arta.Daca esti pasionata cu adevarat, va trebui sa-ti asumi faptul ca se plateste prost. Cunosc pasionati de actorie care traiesc doar pentru a urca pe scena, asta e ceea ii face fericiti, iar ceea ce castiga le ajunge pentru ca fac ceea ce ii pasioneaza. Fricosii nu au ce cauta pe acest drum. Nici ipocritii (desi…) Mai precis cei care tin sa se slujeasca pe ei insisi, care joaca pentru public, nu pentru a sluji aceasta arta. Trebuie sa calci pe acest drum cu hotarare, sa fii convins ca esti nascut pentru asta. Si daca destinul tau e sa faci istorie, vei face istorie. Daca nu, nu. O masina rosie e impresionanta dar nu orice masina rosie e un Ferrari.

    1. Am dat examen la facultatea de actorie din Galati in sesiunea din toamna din anul 2004. Am fost sfatuita sa-mi incerc norocul si , intr-un timp foarte scurt am pregatit repertoriul de examen. Eram convinsa ca e prea din scurt si e aproape sigur ca nu o sa fiu admisa pentru ca stiam ca altii se pregatesc ani de zile pentru asta. Dar cea care m-a sfatuit sa dau examen m-a asigurat ca experienta mea de viata si mai ales cea de scena din atatea festivaluri castigate o sa fie cea mai buna pregatire de examen. Si am reusit sa conving comisia formata din profesori de la UNTF Bucuresti: Prof.dr. Adriana Popovici (care apoi mi-a fost si profesoara), Stefan Velniciuc, Mircea Gheorghiu, Stelian Stancu (decanul facultatii din acel an)… si inca vreo doua persoane pe care nu le cunosteam…

  2. si eu sunt pasionata de actorie si chiar as vrea la Facultatea de teatru si film pentru ca iubesc aceasta arta si as dori din suflet sa ajung sa o practic. Insa la fel nu stiu daca merita desi as face orice sami implinesc visul si totusi chiar daca nu as merge la inceput pe acest drum sunt dispusa sa mai fac si o facultate de genul asta ca sa am pregatirea necesara.Actoria e visul meu si doresc sal implinesc indiferent de cat de mult va trebui sa muncesc pentru asta. Pot sa intreb la cati ani ai terminat facultatea?

    1. Am fost admisa in 2004 si am terminat in 2008. Aveam 34 de ani. Nu am crezut ca voi apuca sa fiu distribuita in vreun rol, era greu de crezut, avand in vedere ca existau actrite de varsta mea care aveau mai bine de 10 ani de experienta in domeniu. Si totusi am fost distribuita direct in rol – in spectacolul „Visezi” de la Teatrul Dramatic din Galati in 2007 si tot intr-un rol in scurt metrajul „Mousse au chocolat” in regia lui Paul Tanicui in 2009. Efectiv aveau nevoie de cineva ca mine, o prezenta iesita din comun, puternica si hotarata – dar si sexy – si cu experienta de scena. Sunt multi pasionati de actorie – dar nu tuturor le este dat sa paseasca pe scena. Urmeaza-ti visul – poate vei avea noroc. E esential sa il ai. Viata e dura si nedreapta – dar poate tu vei avea noroc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s