vaduva neagra

Aprind uneori un pai de chibrit. Si urmaresc cu atentie flacaruia mai intai mica , apoi ceva mai mare, apoi suficient de mare incat sa-mi friga degetele. Am doua optiuni : ori s-o las sa ma friga, ori s-o sting cat e mica si vioaie. Asa de mica si vioaie cum e ea, daca as scapa batul aprins pe podeaua unde  fara sa stiu am varsat sticluta de gaz, ar putea arunca blocul in aer.

Asa am privit orice om care si-a incrustat  numele in inima mea ca lama unui cutit intr-o scoarta de stejar. Erau flacarui mici in care as fi putut sa suflu cu indiferenta princiara si sa merg mai departe in catwalk , lasand in urma capite de fan arzand pentru ca, nu-i asa, nici unui barbat-flacaruie nu-i place sa fie tratat ca pe un pai de chibrit aprins inutil si stins cu indiferenta pentru a preveni daune inutile.

Acum zac de boala. A inceput cu o flacaruie mica si jucausa iar acum imi arde tot corpul. Fireste ca va trece. Dar as fi putut evita asta daca as fi avut grija de mine. Nu poti crede in stadiul de « flacaruie » ca te poti imbolnavi, ca ai sa cazi la pat si ai sa rabzi febra, pastilele, delirul… Asa cum nu poti crede cand privesti un tip simpatic si absolut « nepericulos », atent, politicos, emotionat in prezenta ta, ca te va prinde in plasa iar zambetul politicos si usor fastacit se va transforma in zambetul vaduvei negre care te urmareste din coltul intunecat al fiintei sale , pregatit sa-si ostoiasca setea curiozitatii cu un picior pregatit sa fuga daca e depistat din timp.

Zac de boala. Beau mult-mult ceai ca sa nu las virusul sa ma mistuie cu totul, ma lupt cu el  pe viata si pe moarte .  Ce bine ar fi sa poti bea mult ceai ca sa elimini veninul muscaturii vaduvei negre care si-a ostoit curiozitatea si a fugit , lasand otrava in suflet. L-ai starpi cu un papuc de casa si l-ai privi cu un zambet malefic cum isi da sufletul pe podea , dand aiurit din picioarele lungi si subtiri. L-ai starpi pe loc daca nu ar fi …ochii !  Ochii arzand de un foc  mocnit si hotarat sa mistuiasca fara mila intreaga ta fiinta. Ochii care te tintuiesc cu precizie si te subjuga fara drept de apel. O parte care mai functioneaza normal in tine urla « Omoara-l ! Striveste-l!” Cealalta parte infectata deja iti paralizeaza simturile iar papucul scapa din mainele ramase fara putere, in timp ce intreaga fiinta ta se prabuseste sub imbratisarea de moarte si sub sarutul ucigas care-ti otraveste apoi  sufletul picatura cu picatura…

 

Nu ar e nici un rost sa-mi mai promit ca …gata! Nu mai las nici o flacaruie sa-mi arda degetele. Gata ! De acum vaduva neagra sunt eu ! Rad de mine cu ingaduinta… Nu orice flacaruie ma poate face sa ard. Nu orice paianjen e vaduva neagra…

unghii rosii sau chitara

 Eram la un chef la un prieten in Galati. Nu era un chef ca oricare, erau veniti niste prieteni din Bucuresti , doi baieti frumosi care cantau la chitara si care erau pe val in miscarea montana, fiind de departe cei mai de succes folkisti ai momentului. Nu stiu cat de minunati erau de fapt, cert era ca eu eram indragostita de unul din ei . Si eram acolo pentru el. Si binenteles ca tot ce facea el mi se parea minunat, orice ar fi cantat. Si avea o chitara Yamaha pe care nu o dadea nimanui , era ceva ce nu lasa loc nici unui fel de negociere. Binenteles ca imi doream tare mult sa cant si eu la ea (de multe ori m-am intrebat care a fost adevaratul motiv care m-a facut sa ma indragostesc de el – chitara sau ochii lui albastri ?)

Nu aveam chitara in perioada aceea. Imi fusese furata dupa ce o imprumutasem cuiva care urma sa reprezinte clubul in care activam atunci. Fugise in lume cu chitara mea si nimeni nu mai reusise sa-i dea de urma. Refuzasem sa cant la orice alta chitara si incepusem sa port unghii lungi si rosii.

 

Revin la seara aceea. Baietii invitati au inceput sa cante. La un moment dat am iesit pe balcon sa fumez – fumam in perioada aceea. Iar dinauntru au inceput acordurile de la « Sweet Child In Time « .Era o piesa mult prea frumoasa ca sa ma abtin sa cant. Trebuie sa precizez ca desi frecventam un club de turism montan, nu activam la proba culturala ci la sectuinea ecologie, traduceam din reviste ecologice si mergeam la conferinte de ecologie. Asa ca piesa « Child in Time » m-a facut sa ies din carapace si sa acompaniez vocal baietii. Interventia mea a facut impresie si i-am auzit pe baieti punand intrebari despre mine. In general prezenta mea facea impresie dar nimeni nu banuia ca ma pricep sa cant. Gazda petrecerii a avut placerea sa-i informeze ca stiu sa cant dar ca nu imi place sa ma dau in spectacol de cand am ramas fara chitara mea. Cand am intrat inapoi in camera dupa ce am terminat tigara, oaspetii din Bucuresti mi-au spus ca vor sa ia o pauza dar ca ar fi foarte bucurosi daca as fi de acord sa cant. Am acceptat. Chitara gazdei era in mainile unuia din baieti in timp ce celalat isi tinea Yamaha in brate. « La ce chitara vrei sa canti ? » Nu stiu daca a fost tonul, atitudinea mea sau curiozitatea  baietilor dar am obtinut ce mi-am dorit pe loc , fara nici o mustaceala:  am intins mana spre Yamaha. « La asta ! » Si Yamaha a ajuns in mainile mele. Am facut atunci un gest care a smuls un oftat prelung din piepturile tuturor : mi-am rupt unghiile cu dintii ca sa pot canta calumea la chitara.

 

Aveam 20 de ani si trebuia sa-l cuceresc pe acel bucurestean care nu avea nimic din ce se spunea despre bucuresteni – ca ar fi plin de ei si nu le ajunge nimeni la nas. Nu stiu nici in ziua de azi in ce masura am reusit sa-l cuceresc pe acel chitarist  dar acel an i-a fost dedicat in totalitate, chiar daca nu-l vedeam decat la concursuri, si nici atunci nu eram  impreuna in mod oficial. Nu am fost niciodata. Era un biet ticalos care isi tinea „oficiala” in Bucuresti in timp ce la concursuri „executa ” tot ce putea fi executat. A fost o mare durere sa fac fata acelei realitati si sa gasesc o noua motivatie pentru a canta la chitara cat mai bine.

 

 Mi-a „trecut” intre timp.  Si  nu am mai blestemat acel chef din  Galati si momentul in care am pus mana pe Yamaha prima oara. A iesit totusi si ceva bun la urma urmelor : « Descantec de ploaie », primul cantec compus de mine.