Cea mai tare bunicuță care ne-a primit cu colindul

Eram cu colegii mei de la facultatea de  actorie la colindat (le-a plăcut la nebunie, nu credeau vreodată că poate fi atât de fun să colinzi). Eram într-un  bloc de vreo zece etaje cu multe holuri, cred că am stat vreo oră doar in blocul acela.  Toată lumea ne primea cu bucurie, eram si un pic „piliți” pentru că, na, așa era tradiția, nu exista să ne lase cineva să plecăm fără să gustăm din „producția ” casei. Pe de o parte ne prindea bine pentru că vinul făcea bine la voce și era și cam frig afară, dar pe de altă parte nu era tocmai indicat să ne îmbătăm că erau colindele foarte proaspăt învățate și se uitau textele iar eu trebuia sa trag tare cu vocea ca să acopăr golurile 🙂

Ce mai, eram plini de energie, entuziasm, îmbătați de vin si de succesul la „public” , băieții  o cam luau pe arătură cu vocea, sunam înfiorător de fals,  aproape că  începusem să mă simt torturată sonor – când – ajungem in fața unei uși de lemn, contrastând izbitor cu majoritatea ușilor metalice si sfidator de frumoase ale celorlalti vecini. Batem la ușă (că nu avea sonerie) și ne deschide o bunicuță. Era exact bunicuța tipică, cu batic legat sub bărbie, cu pulover de lână gri împletit cu acel gen de model pe care il prefera și bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească  (maestra la impletit), pulover  peste care era legat un sort de bucatarie , o bunicuță durdulie, cu burtică zdravănă și obrajori bucălați, gata oricând să dea o povață înțeleaptă. Ne-a privit pe toti scrutător de parca eram Martorii lui Iehova în fața unei biserici ortodoxe.

„Da!”

„Suntem studenți la Facultatea de actorie și dorim să vă colindam”

S-a uitat la noi de parcă de parca i-am fi zis că vrem să-i dam 2000 de euro degeaba. I s-a parut ca nu aude bine.

„Ce sunteți voi, mă?!”

„Suntem studenti la actorie.”

Ne-a privit pieziș.

„Ei, da!”

„Da, bunică, pe cuvânt” am incercat toți s-o convingem.

„Fugiți, mă, de-aici!”

„Vă arătăm carnetele de studenți!” am insistat noi.

„Ia să le văd!”

Ne-am uitat unii la alții. „Care ai, mă, carnetul la tine?”

Ce-i drept aveam toți gențile la noi,  așa că ne-am apucat să ne scotocim după carnete. Bunicuța aștepta răbdătoare, cu o lingura de lemn din aceea cu manerul foarte lung – te pomenești că ne luam și bătaie dacă nu găsim careva un carnet. Din fericire am avut câțiva carnetele la noi.

„Uite, bunică, vezi?”

S-a uitat bunica atent și a ridicat sprancenele mirată , gen , ei, spune, dom’le, vin studenții la actorie la ușa mea.

„Și cum, voi o să vă faceți actori? O să vă văd la televizor la telenovele?”

„Stați, să terminăm facultatea și  apoi … daca avem noroc…”

„Ei, bată-vă norocul… Ia ziceți , mă, că m-ați făcut curioasă, să văd și eu cum colindă actorii. Da-ți-i drumul că eu vă aud, mă întorc imediat!”

Maaaaamă, eram hotărâți s-o dam pe spate, că prea ne-am luptat pentru ea! Dar ce colind să-i zicem, unul așa…mai pentru „cunoscători”. Imediat mi-a picat fisa: „Mare iarnă o picatu!”

„Corect!” au zis toți.

Imi plăcea mie colindul acesta pentru că avea o linie melodică ce părea că merge direct la sulfet. Mai ales cântat în cor suna minunat. „Praf o facem!” Și am inceput  cu foc:

„Mare iarnă o picatu/ Florile sunt dalbe/ Toate oile-or zbieratu/ Florile sunt dalbe/ Dumnezeu le-o auzitu/ Florile sunt dalbe/ Jos la ele-o coboratu/ Florile sunt dalbe/ Pe-o scară mândră de soare/ Florile sunt dalbe/ Să v-aducă sărbatoare/ Florile sunt dalbe/ Pe-o scară mândră de flori/ Florile sunt dalbe/ Să v-aducă sărbatori/ Florile sunt dalbe”

Eram tare mândri de noi și o așteptam acum să ne și laude după ce ne-a iscodit atâta de ne-au trecut sudorile. A venit înapoi la ușă cu obrajii plini de lacrimi și cu mâinile împreunate a rugăciune.

„Mânca-i-ar mama pe ei…”

Am lăcrimat toți instantaneu. Deci TOȚI.

„Ce să vă dea bunica?… Mâncaaaa-i-ar mama pe ei… de băieți talentați…”

„Nu vrem nimic, nu vrem nimic… ne bucurăm că v-a plăcut!”

„Dar  trebuie să vă dau ceva… că așa-i tradiția… le dau io la toți puradeii ăia cu steaua și să nu vă dau vouă? Mâncaaaa-i-ar mama pe ei…”

Nu i-am primit banii, am primit prăjiturile și fursecurile. Am plecat mai departe zguduiți de-a dreptul,  mai rar ne-a fost dat să luptăm așa cu lacrimile. A rămas în ușă și ne-a ascultat până am ieșit din bloc…