Halloween sau Moși de toamnă?

Unii s-au pregătit de Halloween. Eu am preferat să mă pregătesc de Moșii de toamnă. De fapt nici nu știam că sunt Moșii de toamnă și nu mi-am propus neapărat să fac ceva. Dar multe din lucrurile pe care le facem, le facem pentru că suntem ghidați de entități care roiesc nevăzute în jurul nostru și ne ”sugerează” prin gânduri ce să facem. Nouă ni se pare că sunt gândurile noastre. Dar , ce ciudat, după ce le facem ne întrebăm ”ce-mi veni oare să fac asta?”

Mi-a reluat obiceiul de a merge duminica la catedrala din Galați. Cele mai frumoase lucruri din viața mea s-au întâmplat în perioada în care mergeam la slujbele de acolo. Apoi am zis, hai să merg mai aproape, la biserica de pe faleză, la o aruncătură de băț de unde locuiesc eu. Comoditate dar și ideea că trebuie să aparții, să vii la biserică în comunitatea în care locuiești și să ai ca duhovnic exact preotul care vine prin case să stropească cu agheazmă de Crăciun sau de Bobotează.

Vara asta mi-am petrecut ziua numelui departe de casă. Întoarsă în Galați am căutat modalități de a-mi păstra echilibrul. Acum cu pandemia asta singurul lucru care îmi dă echilibru este orientarea pe verticală. Rugăciunea. Meditația. Și mi-am reluat obiceiul de a merge la catedrală. Aici am avut primele revelații în materie de credință. Aici veneam pe vremuri duminica la 7 dimineața la Moliftele Sfântului Vasile citite de un preot bătrân care a și fost primul meu duhovnic. Apoi rămâneam mai departe la Sfânta Liturghie unde corul catedralei cânta nepământean de frumos. Cântă parcă și mai frumos acum. Și rămâneam până la sfârșit să ascult predica. Pentru că de fiecare dată părea că e făcută special pentru mine. De asta rezistam mereu până la sfârșit. De curiozitate. Oare și de data asta o să am sentimentul că e făcută special pentru mine? Și da, de fiecare dată plecam șocată, cum se poate așa ceva, fix ceea ce mă frământa și voiam să știu, am aflat.

Ce să mai vorbesc de Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul din prima săptămână din Postul Paștelui. Ce se întâmplă la Catedrală în primele patru zile de post e de o frumusețe rară. Asculți în genunchi și trebuie să fii pregătit cu batiste pentru că vor curge pâraie de lacrimi fără să le poți opri. Într-un an am ascultat acest Canon transmis de la Patriarhie. Probabil e ca la teatru, nu se compară trăirea pe care o ai în sală cu trăirea pe care o ai, privind aceeași piesă la televizor. Dar cât de frumos este acest Canon la Catedrala din Galați – ce voci frumoase și ce frumos e dialogul cu Arhiepiscopul. Ce frumos cântă împreună!

Din recunoștință pentru toate lucrurile frumoase, minunate de care am avut parte în perioada în care mergeam la catedrală dar și pentru frumusețea în sine a slujbelor de acolo am hotărât să nu îmi mai pese de lucrurile nu tocmai bune care se vorbesc despre tot ce e legat de catedrală. E de altfel același lucru cu ceea ce se spune în general despre preoți, că sunt așa și pe dincolo. Și eu ridic nedumerită din sprâncene. Eu una nu am întâlnit nici un preot toată viața mea care să fie așa cum bârfește lumea că ar fi preoții. Și mă încearcă un sentiment de milă pentru cei ce nu iubesc preoții. Pentru că fiecare are duhovnicul pe care îl merită. Iar dacă eu nu am cu cine să povestesc despre cât de frumos e tot ce se întâmplă la catedrală, asta nu ar trebui să mă oprească să merg acolo în continuare. Dacă acolo este ceva pe placul meu, acolo trebuie să mă duc.

Unde să mai pun că printre moaștele sfinților de la Catedrală – Andrei, Nicolae, Ștefan – este și părticică din Moaștele Sfintei Mironisițe Maria-Magdalena. Există printre credincioși obiceiul de a face rugăciuni de 40 de zile la anumiți sfinți pentru a-și îndeplini o dorință. Gen – găsirea unui loc de muncă, căsătorie, etc. Cei mai mulți fac astfel de rugăciuni la Sfântul Spiridon sau la Sfântul Mina, la bisericile care au hramul acestor  sfinți. Iar după 40 de zile fac o rugăciune de mulțumire. Am stat eu și m-am gândit, de ce trebuie neapărat să faci o astfel de rugăciune ca să ceri ceva? Pentru că vrei să te ajute sfântul să obții ceva? De ce să nu faci rugăciunea așa, de dragul lui. Eu am hotărât să fac o astfel de rugăciune pentru Maria-Magdalena. Pur și simplu. Fără să îi cer ceva neapărat. Doar generic, sănătate ș protecție pentru cei dragi. De Sfânta Parascheva era plin de flori la catedrală în dreptul icoanei acesteia. Foarte frumos. De ziua sfinteii vii la biserică cu flori . Așa cum la ziua oricui vii cu flori și cu un cadou – nu să ceri, nu să ți se dea. Onoreaz-o, laud-o – și apăi n-avea tu grijă că știe ea de ce ai nevoie. Eu tot cu flori la Maria-Magdalena am venit. Exact ca atunci când – dacă ai mai mulți oameni dragi și este ziua unuia – ai grijă și dai atenție și celorlalți ca să nu se simtă singuri și neobservați.

Și ca să fie treaba completă, am hotărât să vin și la slujbele de pomenire de sâmbătă. Nu am mai făcut o colivă de mult. Și mi-am amintit că de multe ori mi-am propus să cumpăr un coș special pentru slujbele de sâmbătă. E mai ușor de transportat coliva în primul rând, mereu stăteam cu grijă să nu se clatine și să se strice modelul. Am găsit un coș perfect pentru asta. Bine, a fost cucerit și cotropit de Prițesika , apoi de Prințișor. Dar fix în săptămâna când toată lumea se pregătește de Halloween , eu am hotărât să merg la sâmbăta morților la catedrală.

Am cumpărat vin, dulciuri, fructe, arpacaș, nuci, biscuiți și bombonele și m-am apucat de treabă. Binențeles, trăiască Jamilla. Am găsit rețeta de colivă pe Youtube și am urmat-o întocmai. Ce să zic, a ieșit o colivă foarte bună. Iar sâmbătă pe 31 octombrie dimineața am făcut un coș frumos în mijlocul căruia am pus coliva iar de jur împrejur toate celelalte, am pus în rucsac vinul, paharele, pungile și lingura pentru împărțit și am plecat la catedrală.

Mă întrebam cum se va uita lumea la mine pe stradă . Era evident ce fac cu acest coș, implicit încotro mă îndrept. Hotărâsem să mă doară la bașcheți dacă se uită cineva mai ciudat la mine. Dar nu s-a uitat nici o singură persoană ciudat la mine. M-au privit cu înțeles, aha, bravo, uite că mai sunt oameni care merg cu coșul la biserică de sâmbăta morților și nu au înnebunit cu totul cu Halloweenul ăsta. Frumos era că exact seara , când pregătisem toate ca să le am la îndemână dimineața când prepar coliva (coliva se face dimineață înainte de a pleca la biserică, să fie proaspătă și bună – și trebuie mâncată în aceeași zi, altfel se strică, nu mai e bună la gust) seara, cum spuneam, am văzut în calendarul bisericesc că sâmbăta asta sunt Moșii de Toamnă. Ha, ce bine. Și ce interesant. Toată lumea va petrece Haloweenul dar nu știu câți dintre ei s-au îngrijit de sufletele răpsaților din familie.

A fost o slujbă frumoasă iar eu am fost tare mândră de coșul meu. În catedrală erau mese pline de ofrande , colive înconjurate de colaci și alte bunătăți, sticle de vin și fructe. Văzusem un loc liber chiar pe prima masă și am sărit să pun coșul acolo dar o femeie m-a oprit , nu am înțeles ce mi-a spus dar era clar că locul era rezervat nu știu pentru ce sau pentru cine.

Am găsit alt loc lângă o altă masă mare în mijlocul căreia trona un colac mare și frumos, evident al catedralei,  peste care erau așezați alți doi colaci în formă de cruce, presupun că se numesc într-un fel anume. Iar de jur împrejur erau cănuțe din lut cu o prăjiturică în ele și castroane de lut cu orez cu lapte  peste care erau așezate linguri de lemn și cu câte o lumânare pregătită să fie aprinsă când va începe slujba. Ce frumos arătau. Și ce rău îmi pare acum că am uitat telefonul acasă. Dar cu siguranță va rămâne oricum întipărită în memoria mea acea masă lângă care mi-am pus coșul meu frumos ornat. M-am bucurat sincer că primul loc unde mă îndreptasem inițial  fusese ocupat. Locul acesta era mult mai frumos.

După slujbă , cănuțele și castroanele de lut au fost împărțite. Cei veniți să primească de pomană s-au așezat la rând și li s-a împărțit câte o cănuță și un castron de lut cu orez și o lingură de lemn. Mai că m-am îmbufnat, mmm, vreau și eu cănuță și castron… Și am rămas așa, uitându-mă la preotul care împărțea cănuțele în loc să mă apuc să pun colivă în păhăruțe și să împart de pomană. Dar preotul care împărțea cănuțele, a luat de pe masă o cănuță și un castron și, deși eu credeam că se întoarce să le ducă celor așezați la rând, a ridicat ochii spre mine și mi le-a întins mie. Vai, ce m-am bucurat! Cred că doar de Crăciun când primeam cadou m-am bucurat  la fel. Era să și țip de bucurie. Tot copilă sunt. Tot copilă.

Am venit acasă cu un sentiment foarte greu de descris. Și mă gândeam pe drum cum de s-au aranjat atât de perfect lucrurile, ce-mi veni mie să cumpăr hodoronc troc, fix în perioada asta, un coș? Și cum de fix sâmbăta asta s-au nimerit să fie Moșii de toamnă. Am fost ghidată și am făcut întocmai. Și asta mi-a așternut în suflet un sentiment de pace pe care nu știu cum l-aș fi obținut altfel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s