Prințișor superstar

Am tot scris despre pisicuțe. S-ar putea interpreta faptul că Prințișor e pe planul doi, că Prințesika, fiica lui, e în prim plan iar Crizantema karatista e rol secundar, supporting actress în această saga de pisici. Dar nu e deloc așa. Am grijă ca fiecare pisică din această casă să se simtă iubită și apreciată dar Prințișor e cel mai important, asta e clar. Aseară mi-a făcut onoarea să vină acasă singur, fără să ies eu după el, l-am hrănit și am dat pisicuțele în sufragerie să învețe să se joace împreună dacă mai vor să intre la mine în dormitor. Aseară Prințișor a dormit singur în fotoliu fără nici o altă pisicuță în cameră. Iar azi voi posta o amintire cu el din noaptea de Înviere când mi-am dat seama că e nu mai e un pui, că își trăiește viața și își apără teritoriul cu agresivitatea unui motan veritabil. Presupun că și mamele de băieți au acel moment din viața lor când își dau seama că ”puiul” lor nu mai e de multișor doar un pui.

”În noaptea de Înviere am auzit un miorlăit pe afară, am presupus că e Prințișor și am ieșit după el. El era, fugărea un motan , aoleu, poate-și ia bătaie, naibii. Mă duc după el , miorlăia și ținea capul și urechile amenințătoare către motanul cu pricina. Băi, fiorosule, ia uite la el ce periculos ne-am făcut. Hai, treci acasă și nu te ma sluți așa! De unde, frate, el avea treabă să facă dominație pe teritoriul lui, dă-i fugăreală după motan. Trece pe partea cealaltă, eu după el, măi, potolește-te, n-auzi! De unde, iar miorlăia cu capul și urechile ținute amenințător în jos, mă și speriam, băi, Prințișor, tu ești mă?… N-avea timp de mine, era clar că îl încurcam. Am plecat în casă că se apropia miezul nopții și trebuia să pregătesc toate cele pentru Învierea Domnului. Dar nu puteam să nu mă gândesc ce transformare am văzut la Prințișor. Nu mai e , frățicule, puișorul acela care s-a ghemuit initimidat, cu urechile lipite de cap , în fața motănoiului acela care era cât pe ce să îl ia la bătaie dacă nu tăbăra Prințesa cu niște uppercuturi de-a văzut stele verzi și a șters-o cât ai clipi, lăsându-l pe Prințișor în pace. Prințișor e motan cu responsabilități, e tătic cu patru pui din care trei exact ca el, are o soție care e vânată de motani și o mamă războinică de la care a învățat karate , are o reputație de construit, nu-i chiar de colea ce are el de făcut. Bravo, mă, te-ai făcut mare!

Trebăluiam prin casă, gândindu-mă la el și mă uit pe geam să văd dacă e jos, gata să urce când îl chem. Era acolo, nu a venit imediat dar a venit totuși, știe că nu e bine să întindă coarda prea mult cu mine. Treci în casă! zic. A scos un Miau! subțirel și alintat, ca pentru mine, așa. Probabil are în repertoriu tonalități potrivite pentru fiecare, eu nu sunt doar stăpâna, sunt cea care dă de mâncare. La mine nu merge cu miorlăit amenințător. Au pisicile logica și strategia lor, niște bandite, clar. A urcat, a intrat în casă , s-a dus la castron să mănânce că era ostenit și flămând, eu mă uitam la el, e Prințișor – doar că e mai matur decât știu eu. Dar ce face el pe afară ”I don’t need to know”.

Parcă citindu-mi gândurile, se oprește din mâncat și se uită la mine. Miau!… Subțirel și delicat. Prosteală pe față. De studiat…”