Ușa scării și Spiritul Crăciunului

Prințesika și-a făcut admiratori. Avea admiratori și pe vremea când ieșea cu Gogoshika la zburdat dimineața și îi lăsa vecinul din fața mea mâncare pe preșul de la ușa lui. Norocul lui Gogoshika , pentru că Prințesika , după cum v-am mai spus, nu pune gura pe nici un fel de mâncare de pisici. A, dacă era o pulpiță, un cârnăcior, un mușchiuleț, un șnițeluț, asta da, dar mâncare de pisici, o crănțănea, colo, nici nu punea gura. Vecinii din față aveau și o fetiță și era fan absolut al pisicuțelor. Aveau mereu pregătit un pliculeț pentru Gogoshika, dacă ieșeam simultan pe ușă, mai precis, dacă se întâmpla să iasă și ei pe ușă când deschideam să le dau drumul afară, ei tresăreau fericiți, a, pisicuța! Și scoteau pliculețul de după ușă iar hămesita de Gogoshika se năpustea să mănânce. ”Măi, dar abia ai mâncat!” râdeam eu și râdeau și vecinii.

Vorbesc la trecut pentru că s-au mutat. Probabil închiriaseră apartamentul iar acum s-au mutat cu serviciul, nu știu, nu i-am întrebat. Dar în seara când s-au mutat au ținut să își ia rămas bun de la pisicuțe. Mi-a părut tare rău că s-au mutat. Iubitorii de pisici sunt pentru mine o dovadă sigură că am de-a face cu oameni buni care mă înțeleg când vine vorba de pisicuțele mele.

Dar nici cu noii vecini nu mi-e rușine. Urcam cu Prințesika în brațe – după ce mi-a scăpat de câte va ori din mâini și m-am intersectat cu un om care cobora scările. A zâmbit larg când m-a văzut cu Prințesika și mi-a zis că a încercat să îi dea drumul în scară când a venit acasă dar a fugit. Am zâmbit cu mulțumire și apoi am dat din cap, ehei, e grele cu pisica asta. Dar am respirat ușurată. Avea un zâmbet așa de fericit când a văzut-o pe Prințesika , nu mai încăpea îndoială, și noii vecini o iubesc.

Probabil că și postările mele despre Prințesika și prietena ei Crizantema au făcut vecinii de pe scară să le iubească. Mă rog, mai puțin ucigașul de pisici . Nici nu vreau să mă gândesc cam cât de mult urăște pisicile mele acum când noul lui hobby e să închidă ușa de la scară. Are și el activitate. Eu am încercat să îi explic că o închid mereu și că mă deranjează să găsesc ușa larg deschisă mereu. Dar e bătrân și greu te înțelegi cu cineva care are o fixație. De altfel dacă toată viața ta ai fost un afurisit nu am cum să îi cer lui Dumnezeu nici să fiu Nadia Comăneci, nici unui afurisit să fie om bun la bătrânețe. Sincer eu nu am prea avut de-a face cu el când eram copil dar, pe când mă plângeam de el că agresează pisicile, o fostă vecină de la scara unu îmi spunea cum îl punea pe băiatul lui să le fugărească și să le bată ori de câte ori mai scăpau mingea la el în grădină. ”Așa că nu te mira, Magda, a fost un afurisit de când îl știu!”

Dar trebuie să mărturisesc că nu o dată găsesc ușa de la scară ușor întredeschisă. Ce altă dovadă de iubire din partea vecinilor mei pot să găsesc? Ei știu că pe această scară stă o persoană care a câștigat premii la Mamaia și chiar s-a calificat la Eurovizion de două ori dar a ales să aibă grijă de sora și de mama ei bolnave psihic și singura ei bucurie sunt pisicile de care are grijă și despre care scrie pe blog și are cititori din toată țara. Să găsesc uneori ușa întredeschisă mi se pare o dovadă de respect și iubire din partea lor. Și de milă pentru pisicuțele care nu stau toată ziua afară, ies doar dimineața și seara la zburdat. Și totuși cineva pe această scară se gândește la ele și nu închide ușa de tot. Oricine ai fi, îți mulțumesc și te iubesc pe chestia asta. Ești un om bun.

Mă gândeam la asta când am primit telefon de la șoferul care aducea coletul de la sora din Italia. Pe 24 decembrie e ziua surorii mele mai mici Diana-Teodora, s-a născut în Ajun de Crăciun  deci nu se putea să nu îi trimită un cadou în preajma zilei ei de naștere. Practic vine la ea Moș Crăciun de fiecare dată pentru că e ziua ei de Crăciun. Așa că în momentul în care a sosit curierul în fața blocului m-am îmbrăcat și am coborât să iau coletul. Și am lăsat ușa deschisă la scară pentru că urma să urc cu greutate în mâini. De nicăieri apare agresorul de pisici și îmi cere să închid ușa. I-am spus că a venit un colet și trebuie să urc cu coletul la etaj și nu o să am cum să deschid ușa. Mama privea de la etaj operațiunea. Vecinul a venit și a închis ușa, deși eu special am lăsat-o deschisă pentru că aveam treabă și a tras și zăvorul, spunând că pot să las coletul jos, să deschid ușa și apoi să intru, să las coletul jos, să închid ușa în urma mea și apoi să urc cu coletul sus. A avut curaj să facă asta pentru că mă aștepta curierul în fața scării și nu mă puteam întoarce din drum să rezolv această nesimțire a vecinului.

A reușit să umple paharul. Vă dați seama cam cât de tare a putut să mă enerveze. Și când te gândești că, în spiritul Crăciunului, reâncepusem să îi dau bună ziua. Orice ați spune, un om rău e pur și simplu un om rău. Cu tot spiritul Crăciunului și cu toate rugăciunile din lume este pur și simplu vorba de plăcerea de a fi rău. Curierul a văzut toată faza și a încercat să mă calmeze. ”Iertați-l, doamnă. Ei, săracii, cu asta se ocupă. Atâta bucurie mai au și ei.”

I-am dat dreptate. Și mi-am văzut de treaba mea. Diavolul prin scârbele astea acționează. Acesta e rostul lui pe lume. Să caute ceartă, să învrăjbească oamenii când ar trebui să aștepte Nașterea Domnului în pace și prietenie. Mama a coborât și mi-a deschis ușa, i-am dat pachetul mai ușor , apoi m-am întors și am urcat cu pachetul mai greu. Am lăsat ușa larg deschisă în urma mea. Și, martor mi-e Dumnezeu, dacă cineva pe scara asta vrea să fie ușa larg deschisă pentru ca să circule aerul curat, eu niciodată nu voi mai coborî de la etaj să o închid. Oricât de frig s-ar face la mine în bucătărie.

Am urcat în casă și ne-am bucurat de cadouri. Sosuri italienești, ceaiuri italienești, un storcător de fructe italienesc… Hotărât lucru, sora mea mai mare e hotărâtă de ne facă să mâncăm sănătos. Au rămas cutiile goale în sufragerie și am zis, hai să le duc la gunoi, ca să nu rămână așa, în mijlocul casei. Dar când să le ridic, o găsesc pe Prințesika într-o cutie. Hahaha!!! Da, nu putea rata bucuria de a se cuibări într-o cutie. Cu adevărat pisicile adoră cutiile la disperare. Nu am mai dus cutiile la gunoi. O las o zi, două să se joace cu ele și apoi le duc.

Am rămas totuși foarte serios pe gânduri și am analizat problema vecinului și atitudinea lui de o răutate pură de a închide ușa când eu am coborât la mașina curierului să ridic un colet din Italia. Cu ce drept a făcut el acest lucru? E adevărat că sunt o personă despre care ai putea spune că și-a ratat viața, alegând să aibă grijă de mama și de sora bolnave psihic dar cu ce drept îmi spui tu mie să închid ușa când, ca proprietar de apartament, o las deschisă pentru că am treabă, trebuie să duc niște cutii în casă și apoi o închid. Cu ce drept dai tu dovadă de atâta scârbă și răutate când eu las ușa deschisă, cu promisiunea că o voi închide după ce duc lucrurile sus? Cred că e rudă cu bătrânul din poveste care a tăiat coada pisicii pentru intră prea mult frig când trebuie să deschidă ușa să intre pisica în casă.

Iar întrebarea cealaltă ar fi dacă scrie în lege că trebuie să fie ușa închisă iarna la scară. Pe o scară pe care stau numai proprietari, cu drepturi egale. Dacă e pandemie și un proprietar de pe scară vrea aer proaspăt în permanență, cu riscul de a fi frig pe hol și în bucătăria apartamentului – în ce condiții legale are dreptul să pretindă ca acea ușă să fie larg deschisă, fără să i-o închidă mereu un pensionar care are un fix să închidă ușa?  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s