Pisica bună, pisica nebună

O mai știți pe Crizantema karatista? Ați putea crede că ea e pisica nebună , cea care zgârie și mușcă. Dar nu mai e deloc așa. Nici nu mai știu de când nu m-a mai zgâriat sau mușcat. În schimb e tare afectuoasă. Tare, tare afectuoasă. Caută momentul cel mai potrivit să intre la mine în cameră deși locul ei e în sufragerie pe patul Dianei. Ea e pisica cea bună, nu îmi face probleme cu mâncarea, învață să facă la WC la kitul de dresaj și a devenit tare-tare afectuoasă. Adoră să o iau în brațe și să o alint. Lui Prințesika îi place să o mângâi pe cap. Crizantema aproape că îmi ghidează mâna și se încovoiază până îmi ajunge palma pe vârful cozii. Ține neapărat să am o mișcare completă și își curbează coloana până ajunge palma mea pe vârful cozii, după care codița i se face covrigel. E ceva… Începe și ea să îmi stimuleze imaginația în a-i schimba numele. Dacă Diana a numit-o Crizantema, eu aș numi-o Covrigel deși e de gen masculin dar ar fi culmea să îi zic Covrigika. Nu s-ar potrivi cu aspectul ei de floare felină, albă, cuminte și afectuoasă. Cred că e la fel cu părinții cu mai mulți copii. Unii sunt o bătaie de cap dar mai trimite Dumnezeu și unul care să îți aducă alinare și bucurie, așa cum ar trebui să-mi aducă toate cele patru pisicile. La urma urmelor așa ar fi firesc câtă vreme am grijă de ele.

Prințișor e o bătaie de cap că vrea să stea mai mult pe afară, Prințesika e o bătaie de cap că nu mănâncă normal ca toate pisicile, Bursucuța e o bătaie de cap că îi e frică să intre în casă și se oprește la ușă, neândrăznind să intre de parcă nu mă recunoaște nici pe mine, nici apartamentul, mereu trebuie să o chem pe mama ”vezi că ți-a venit pisica, du-te și spune-i tu să intre că de mine nu ascultă”. Și vine mama și o bagă în casă.

M-am bucurat mult că noua pisicuță mănâncă normal. Am crezut că o va da pe brazdă pe Prințesika. Dar ea e așa de când o știu, Gogoshika mânca de toate, Prințișor mânca de toate , avea după cine să aibă exemplu și să fie și ea o pisicuță normală. Dar nu se dă pe brazdă sub nici o formă. Iar Crizantema a devenit singura pisicuță a cărei prezență cu adevărat e o bucurie.

Ieri însă i-am ținut un adevărat discurs lui Prințesika, dându-i-o pe Crizantema drept exemplu. Și îmi aminteam de mine , încercând să o conving pe Diana să facă și ea curat în casă. I-am spus la un moment dat: ”eu nu sunt cu nimic mai bună decât tine iar tu nu ești cu nimic mai proastă decât mine. Singura diferență între noi două e că eu iubesc munca mai mult decât tine. Nu sunt mai deșteaptă decât tine. Sunt doar mai harnică.” Și se pare că a avut efect. Diana a început să aibă plăcere în a face treabă și special am lăsat-o pe ea în sufragerie, să aibă importanța celei care stă în camera principală.

Am luat-o și pe Prințesika la rând cu discursuri motivaționale. ”Cum e posibil să fie Crizantema mai bună decât tine? Ea a venit după tine aici și deja mănâncă hrană uscată fără nici o problemă. De ce nu vrei să fii și tu o pisică bună și faci atâtea mofturi la mâncare?!”

O să ziceți că mi-am pierdut mințile. Dar pisicile simt când le vorbești cu supărare sau când ești mulțumită de ele. Sper din toată inima să o văd că se ia la întrecere cu Crizantema și să fie ea pisica cea bună, să se dea pe brazdă și să nu îmi mai dea bătăi de cap cu mâncarea.