Când cineva apropiat s-a infectat cu Covid 19

Un lucru e clar: i se poate întâmpla oricui. Dacă nu ți s-a întâmplat ție azi, asta nu înseamnă că nu ți se poate întâmpla mâine. Dar felul în care reacționezi când cineva apropiat se infectează de Covid spune totul despre caracterul tău.

Nu mai contează cum s-a infectat , nu mai contează dacă s-a protejat sau nu, dacă s-a spălat pe mâini sau nu , dacă a purtat mască sau nu (faci ceva pe ele de măști, protejează și astea de se rup)  Contează că te-a avertizat că s-a infectat și că e important să îți faci testul ca nu cumva să te fi infectat și tu. Foarte frumos din partea persoanei dacă te-a avertizat. Întrebarea e cum te raportezi tu la această persoană după ce te-a informat că e infectată și nu ar fi rău să îți faci și tu un test să vezi dacă nu ești infectat.

Ce faci în acest caz? Te apuci și reproșezi persoanei infectate că s-a îmbolnăvit?! O faci cu ou și cu oțet că nu a fost atentă, că acum o să ți îmbolnăvească toată familia , șamd ?! Nu ai de unde să știi de unde l-a luat, cum l-a luat, etc. Dar mi se pare important să o ajuți oricum poți pe această persoană. Pentru că acesta poate fi un test pentru tine. Dacă nu te raportezi corect, dacă nu îi spui o vorbă bună, dacă nu o ajuți cu orice poți, chiar cu mâncare, pastile, fructe, vitamine – și i le duci la ușă ca să nu intri în contact cu ea – atunci ar trebui să te mai gândești un pic dacă te crezi o persoană valoroasă.

Am stat de vorbă cu o persoană infectată și mi-a spus cât de dezamăgită a fost de o anumită persoană pentru care avea o oarecare admirație dar care s-a raportat foarte dezamăgitor la ea. Nu tu o vorbă bună, o încurajare, cu ce pot să te ajut, etc. I-am spus persoanei infectate că asta e cea mai bună ocazie să vadă adevărata calitate a oamenilor cu care are de-a face. Mi-a spus că a avut și surprize neplăcute dar și surprize foarte plăcute. În sensul că oameni pe care a fost foarte supărată au sărit imediat în ajutor și i-au lăsat la ușă o sacoșă plină cu de toate, medicamente, ceaiuri chiar supă gata făcută, numai să o încălzească  și să o mănânce. Uite așa afli ce stofă au oamenii de fapt.

Nu trebuie să te superi și să le vorbești urât celor ce nu te ajută dacă te infectezi. Atrage-le atenția că nu e ok ce fac, că nu se știe dacă acesta nu e un test și că așa cum îi tratează ei pe cei care au nevoie de ajutor, la fel vor fi și ei tratați când vor avea nevoie de ajutor. Nu e musai să fie vorba de Covid. Dar să ai nevoie de ajutor pur și simplu și, în loc de ajutor, să primeaști reproșuri că ai fost neglijent și ai ajuns în asemenea situație. Totul se plătește. Nu trebuie să fii radical și să le trântești ușa în nas celor care nu te ajută. Un loc de bună ziua trebuie lăsat pentru oricine. Dar pe viitor vei ști ce fel de persoane sunt de fapt. Vei ști adevărata lor calitate. Întrebarea e ce vei face tu când îți vor cere la rândul lor ajutor.

Cred că tu le vei da ajutor dacă ești o persoană valoroasă. Nu din respect față de ei și de felul cum au reacționat ei când tu ai avut nevoie de ajutor. Tu îi vei ajuta din respect față de tine însuți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s