www.soundwalk.com

 Friday I went to visit Angela Baciu – writer, member of the Union of the Romanian Writers , a very good  friend of mine at her office in the House of Culture in Galati. And as we were talking like old friends, her boss came in and told her to be prepared as someone who was  interested in folk music will call her and talk about a future project. And she has indeed received a phone call later and she asked me to come back the other day at her office again – since we were to meet a very important person about a music project.

 So I went to her office again the other day – all by myself ,without my guitar.  I wasn’t so thrilled about what was about to happen because I had the feeling that whoever I was to meet was probably  intrested in folklore . I had this feeling that I was to  waste my time again like so many times before with something that didn’t concern something interesting for me. But since my friend Angela asked me, I went there – and if the person wanted to know how I sounded, we’d just go online to my website www.mariamagdalena.ro  and listen to whatever he wanted. My website was finished recently and I had all my music there, I just had to give that person the link to it and the problem was fixed.

 And there he was, him and another young man. He introduced himself : Shephane  (Crasneanski I learned later)  representing his website www.soundwalk.com – and his project was to make a material with music and lyrics recorded along the Black Sea Coast. He needed just the voice and the guitar … and some songs about Danube. I was “closed”. I have so many love songs , but none with the Danube. I told him about my website, I told him he could just go online and look for something he needs – but he said it would be so much more valuable to him if he recorded my just voice and guitar.

 So, there I was, going back home on a hot summer day – practically I ran home not to keep him waiting. In the meantime, he recorded Angela reciting poems about water, about the Sea… Then he recorded me singing “Descantec de ploaie” – I translated it as “Magic rain” and another Romanian Balad – Mocirita cu trifoi – but none of them contained anything about a sea or a river.

 Then I went back home and realized what practically happened. I’ve seen the website, I could see it was all extremely real and I had a great opportunity to meet a great man. Not mentioning he was extremely handsome as well 😀 .

Singing "Descantec de ploaie" for a Soundwalk project
Maria Magdalena Danaila singing for Stephan Crasneanski

Stephane, it was such an honour to meet you!

Precum in cer…

La recomnadarea unui prieten am vazut un film minunat suedez, “Precum in cer” daca e sa traduc titlul din engleza “As it is in Heaven”. Filmul poate deschide inimi intocmai precum si-a dorit personajul principal, un dirijor aflat in plina glorie care s-a rupt de toate in dorinta de a gasi formula cantecului perfect, acela menit sa deschida inimile oamenilor.Acest geniu neanteles de cele mai mari orchestre ale lumii – care ajunsesera sa nu-si mai poata privi dirijorul in ochi, stiind ca nu se pot ridica la pretentiile acestuia- a ales sa se rupa de toate si sa se intoarca in satul natal ca un om oarecare. Aici porneste un experiment, acela de a face un cor format din neprofesionisti sa ajunga sa sune ca un cor de talie internationala. Prin acesti oameni simpli se salveaza pe sine insusi – dar si corul in sine ajunge sa simta ca li se implinesc rugaciunile in preajma acestui om genial.

In acest cor exista si o frumoasa domisoara, deschisa, dezghetata, genul care intr-un sat poate fi privita cu suspiciune de habotnicele cu batic pe cap si fusta pana in pamant. Aceasta domisoara reuseste sa-l faca pe dirijor sa aiba revelatia iubirii dar sa si simta ca trebuie sa spuna “te iubesc”.

Ce m-a impresionat insa cel mai mult in acest film a fost secventa in care aceasta minunata fiinta (tanara domnisoara) le-a strigat membrilor corului – veniti la dirijor acasa dupa ce acesta fusese concediat de catre pastor din functia de conducator al corului bisericii la interventia unei habotnice- cu ochii in lacrimi de ciuda: “Ati stiut cu totii si nu ati spus nimic!” (fata avusese o relatie de doi ani cu un doctor pe care ea il stia liber dar despre care aflase tot satul ca e insurat si are si doi copii) Membrii corului nu au putut spune nimic in apararea lor, ci doar au tacut si au plecat privirile in pamant, intocmai precum odinioara membrii orchestrei de talie mondiala, incapabili sa raspunda cerintelor dirijorului. Venisera cu totii sa continue sa lucreze la dirijor acasa , aratandu-si astfel si dezaprobarea fata de hotararea conducerii bisericii. Isi doreau foarte mult sa participle la un concurs international din Austria. Strigatul de revolta al tinerei femei i-a facut sa reflecte daca merita ca oameni o asemenea bucurie. Tanara ii privea pe toti cu lacrimi de ciuda cum tac cu fruntile plecate  si iti dadeai seama ca nu pe tradator il uraste din toata inima ci pe acesti lasi care au ales sa taca.

Sa ierti un tradator care s-a servit cu nesimtire de generozitatea ta nu e usor. Nici pe ceilalti care au beneficiat de tradarea in sine. Cel mai greu e sa-i ierti pe cei care au stiut adevarul si au ales sa taca si sa priveasca in pamant.

Daca reusesti totusi sa ierti si sa mergi mai departe, Dumnezeu iti va asculta rugaciunile. Mai précis, singura conditie de a fi ascultat in rugaciune de  Dumnezeu e sa-i ierti pe toti pentru a te descatusa de impuritatile care fac imposibila auzirea rugaciunilor tale de catre Dumnezeu. Cum le rezolva Dumnezeu pe toate ulterior iti va intrece cu siguranta asteptarile. Te va lasa fara cuvinte. Nu ai indrazni sa visezi la o asemenea rezolvare nici in cele mai frumoase visuri- si asta pentru ca te lasi impresionat de parerea altora despre tine insuti si nu constientizezi pe de o parte ca omul e un vierme pe langa maretia divina iar pe de alta ca la Dumnezeu totul e posibil.

Asa s-a intamplat si cu aceasta domnisoara. A trebuit sa- si continue viata in acel sat , printre acei lasi care aleg sa taca in loc sa spuna adevarul, sa rada in loc sa se cutremure de mila, sa se uite in alta parte cand o sotie urmeaza sa fie batuta cu bestialitate de sotul ei. Din fericire a ales sa planga si sa se roage in loc sa devina una ca ei. Si Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile si l-a adus pe celebrul dirijor inapoi in satul sau natal pentru a-i fi salvare tinerei femei dar prin ea sa-si devina siesi salvare si prin amandoi oamenii corului sa-si constientizeze lasitatea, sa le crape obrazul de rusine si sa-si dea seama ca au puterea nu doar de a lua atitudine ci – unindu-si fortele –  sa impiedice raul sa se manifeste si astfel sa poate fi cu adevarat mandri de ei insisi, devenind ingeri ai lui Dumnezeu pe pamant.

Haz de necaz

Imi place sa fac lumea sa rada. Nu e foarte sigur ca as fi buna ca actrita de comedie dar imi place enorm sa binedispun pe oricine sta in preajma mea. Sunt o gramada de  subiecte “serioase” de abordat dar sunt pur si simplu obosita sa iau lumea in piept. Am vazut moartea cu ochii si am constientizat ca nu e timp sa luam viata prea in serios. Si am descoperit ca nu exista arma mai puternica in fata raului decat…rasul! Orice ma doare sa fie luat peste picior. Sa rad din toata inima de orice incearca sa ma raneasca. Si sa actionez exact pe dos decat se asteapta cel ce vrea sa ma raneasca.

Cum spuneam si in alte cazuri, raul este rau doar daca reuseste sa te afecteze. Vezi o persoana falsa pana in maduva oaselor, afisand o puritate jucata si o nevinovatie care nu reuseste decat sa te faca sa iti intorci privirea cu un “rolling eyes” exasperat si sa treci mai departe, incercand sa te gandesti la ceva frumos ca sa nu vomiti. De ce sa lasi o astfel de persoana sa-ti strice ziua? Mai bine intri in vorba cu ea cu aceeasi mutra falsa si o descosi usor-usor pana o vezi ca se schimba la fata , incercand toate nuantele curcubeului, inclusiv “un pic de mov”. Tarfulitele astea castiga in viata, ajung sa joace barbatii pe degete si sa-i faca sa le manance din palma. Sa aleg sa fiu si eu  o astfel de  “castigatoare”? Reveniti-va…

Am urmarit nu demult la televizor un film despre Moliere , despre cum s-a nascut practic personajul Tartuffe… Nu stiu daca si asta e semn ca imbatranesc dar am plans mult la finalul filmului si mult dupa incheierea acestuia. Si am notat undeva o replica data de muza lui Moliere pe patul mortii: nenorocirea are virtuti umoristice care nu trebuie subestimate . Intr-adevar, Moliere era facut pentru a face lumea sa rada desi el era indragostit de tragedie. Si daca pana la el nu mai scrisese nimeni  acel gen de comedie care sa straneasca rasul din situatiile tragice, a indeplinit ultima dorinta a muzei sale si a intrat in istorie, creandu-l pe nemuritorul Tartuffe si o data cu el  a dat o noua  dimensiune comediei.

Nu stiu daca ar fi mai apreciat un subiect mai “serios” dar imi place mai mult sa vad oameni fericiti, oameni razand, oameni care trag langa mine pentru ca se simt mai in siguranta  pentru simplul fapt ca desi viata mea nu are prea multe lucruri roz, am puterea sa binedispun prietenii si sa nu-i incarc pentru nimic in lume cu ceea ce ma doare , ci sa-i fac sa rada de orice lucru care le-ar face sange rau. Si sa-i fac si pe ei sa faca haz de necaz. Si sa radem impreuna. Mult. Sa descoperim impreuna partea amuzanta a vietii, partea amuzanta a situatiilor menite altfel sa stoarca lacrimi amare. Viata e cu adevarat prea scurta ca sa fie traita in lacrimi si incruntare. Asa ca , daca in clipa asta sunteti incruntati, daca va doare inima, gasiti imediat partea amuzanta a situatiei care va face sa simtiti asa. Daca nu o vedeti inca, inventati-o!  Si radeti… radeti mult… radeti din toata inima!!!

Ar fi mult mai interesant

Ar fi fost mult mai interesant blogul meu daca ar fi avut pe fundal o Maria Magdalena Danaila cu canini de vampir si un firicel de sange, scurgandu-i-se din coltul buzelor rrrrosii, sangerii…

 As fi mult mai interesanta daca v-as povesti despre o moarte fulgeratoare – cum mi se sugereaza in unele comentarii (daca tot mi se pare lumea asta insuportabila)…

 As fi mult mai interesanta daca as povesti nu despre un personaj drag mie in culori romantice , ci despre o fericire nesperata care mi l-ar arunca in brate dar – o, zei – intrerupta nemilos de  intrarea in scena a curvei lui de zi cu zi despre care povesteste amuzat despre mine intre doua partide de sex…

 Aveti nevoie de nenorocire, de conflict. Altfel spectacolul ar fi inexistent. Iar noi trebuie sa-i dam publicului ceea ce-si doreste. Altfel n-ar mai fi Lady Gaga pe lumea asta. Si ce-ar fi lumea asta fara Lady Gaga…

 O sa mai plictisesc totusi o vreme cu credinta mea – spre disperarea unora, gheara in gat la fiecare reusita, premiu, autograf, fotografie cu fanii…

Sarbatori fericite

Uneori nu mai intelegi exact cum e mai bine.Unii te sfatuiesc sa te zbati, sa te lupti, sa sfasii fara mila ca sa obtii ceea ce e al tau , altii te sfatuiesc sa ai rabdare, sa nu te lasi ispitit si atras in cursa competitiei cand motivul pentru care esti aici este cel al mantuirii. Mantuirea e un termen amuzant pentru cei ce nu cred in Dumnezeu, sau au ajuns sa nu mai creada . Dar pentru mine mantuirea e totul. Totul. Cu rabdare si ajutor de la Dumnezeu am ajuns sa traiesc in viata asta momente de fericire deplina care m-au luat in mod shokant prin surprindere.

 Ma gandeam la asta in camera mea din turn din castelul din Tarcau. Fusese un Ajun de Craciun cu colinde la semineu, inconjurata de atata caldura , de atata prietenie si respect incat mi-am dat seama cat de gresit e sa lupti sa te autodepasesti pentru a demonstra de ce esti in stare cand sunt destui aceia care stiu exact cine esti si ce poti sa faci si pentru care e suficient simplul fapt ca esti in viata, langa ei. Stateam in pat in camera din turn vegheata de privirea blanda a Maicii Domnului din icoana mare, bizantina de pe perete. Si ca totul sa fie o confirmare a intrebarii mele privind-o cu recunostinta, s-a auzit in zare…toaca bisericii , apoi clopotul chemand oamenii la slujba din prima zi de Craciun. Mi s-a parut firesc sa merg si sa multumesc pentru toate astea, asa ca m-am imbracat si am iesit din camera.

 M-a intampinat un aer rece de munte cu iz de brad si  fum din cosurile caselor din jur. Am inchis ochii si am zambit cu toata fiinta mea, tragand adanc aer in piept de parca era prima gura de aer proaspat dupa o perioada de intubatie. Apoi am deschis ochii si am cuprins toata zarea intr-o privire. Am ramas cu gura cascata – la propriu. Probabil in castel toata lumea inca dormea. Mi-a venit sa cobor in goana si sa bat disperata la toate usile ca sa-i chem sus in turn. Repede, sa nu piarda o asemenea priveliste, parca cea mai frumoasa din lume in lumina aceea: erau doar munti, brazi, zapada, case… dar aratau absolut unic, nu mai vazusem niciodata ceva chiar atat de frumos. Am renuntat zambind la idée si am coborat treptele inzapezite, apoi am intrat in castel, am coborat pana la masa „cavalerilor mesei rotunde”, am salutat personalul apoi am iesit din castel, hotarata sa prind macar un pic din slujba de Craciun. Daca nu multumesti lui Dumnezeu in momentul in care te simti pe deplin fericit, acel moment s-ar putea sa nu se mai intoarca niciodata…

 Si au urmat si alte momente fericite. Am mers la colindat cu prietenii mei si pe la alte case, unele mai bogate, altele mai simple dar atat de pline de spiritul sanatos al Craciunului. Gazdele primeau colindele cu toata fiinta lor, unii pregatiti de oaspeti, altii luati ca din oala, shokati ca li se poate intampla ceva atat de frumos. N-aveti idée ce bucurie simti sa intri intr-o casa in care tocmai s-a trantit mamaliga pe masa plina cu bucate de Craciun si in care focul trosneste in soba de teracota iar stapanii casei deschid usa larg, privindu-l cu gura cascata pe stapanul castelului de peste drum  , nestiind  pe moment ce sa raspunda la intrebarea strigata cu bucurie: “Primiti colinda?” Apoi sa te asezi la masa, sa te lasi omenit de gazde cu mamaliga si pomana porcului, stropita cu palinka si vin rosu, apoi sa-I iei cu masina  si pe ei si sa pleci sa-l colinzi si pe primar – dupa ce i-ai facut un colind cu dedicatie pe marginea mesei… sa vezi oameni atat de fericiti incat sa simti in cosul pietului o vibratie care e preluata de cei din jur si propagata  mai departe pe raza de kilometri.

 Trebuie sa daruiesti fara sa astepti nimic de la nimeni. “ Omule , fii bun/ In zi de Craciun/ Nu uita sa daruiesti/ de vrei sa primesti! / “ cam asa colinda o pustoaica frumusica foc pe care o luasem cu noi la colindat si care incheia repertoriul nostru in aplauzele fericite ale gazdelor care o mancau din ochi de draga – ( o si vedeam pe scena, cantand o piesa compusa special pentru ea, defect professional probabil ) Ma gandeam la acest refren la focul de tabara din noaptea de Sfantul Stefan. Cantam, radeam…si pentru cateva clipe am fost ispitita sa arunc in focul acela inalt totul pentru un singur moment in care sa ma intorc in timp sa pot repara ceva… Traiam Raiul pe pamant si totusi cateva clipe eram eu insami focul acela mistuitor, retraind un moment in trecut in care o durere fara margini mi-a cuprins inima. Incercam sa gasesc replica gresita care a daramat un munte de iubire, spulberand in toate zarile o potentiala poveste de iubire. Cantam, radeam in hohote si in acelasi timp luptam cu un tsunami de lacrimi. Nu ma puteam opri sa nu ma gandesc ca totul ar fi fost perfect daca era si el langa mine. Traiam totul cu o bucurie uriasa si fiecare moment era insotit stereotip de gandul :ce mult i-ar placea si lui asta…

 Dar nimic nu e pierdut daca ai imaginatie! Cantam fericita iar el asculta cu o cana de vin in maini, aruncand din cand in cand un lemn pe foc si o privire zambitoare in sufletul meu…

Atmosfera de sarbatoare

Nu stiu ce inseamna pentru unii asta , cand doar crimele si tregediile stupide mai trezesc interesul . Tineam o chitara in brate, undeva pe aproape ardea un foc de tabara de toata frumusetea iar de jur imprejur o gramada de prieteni cu cani de vin fiert sau paharute cu palinka imi tineau isonul, batatorind usor zapada  sa nu le inghete picioarele intr-o noapte de Sfantul Stefan cum nu credeam sa traiesc vreodata. Parea ca o mana uriasa ma smulsese din Iadul in care o gramada de lupi faceau eforturi sa ma sfasie, care mai de care cu replici mai viclene- si ma asezase cu grija aici. Totul in jur parea un décor special, perfect pentru a canta piesa Om Bun – castel…sarbatoare…oaspeti veseli dantuind… Cantam si ma gandeam zambind la idea asta. Nicicand n-am trait cu mai profunda voluptate statutul de “menestrel”…

Cateodata totul in jur pare sa capete valente de perfectiune, imaginatia cu realitatea par a-si da mana intr-un accord perfect. Si nu ma pot abtine sa nu spun calma: asta trebuie sa fie Raiul. E drept ca in cazul de fata era greu de crezut   ca ma aflu in Rai, n-as crede ca ingerii beau palinka si mananca porcarii…atat de gustoase! O atmosfera de poveste in care Maria canta la foc , pana ce colindatorii din Maramures si-au facut aparitia si ne-au lasat pe toti muti de admiratie ca-ntr-un effect magic… Pot spune cu mana pe inima ca traiam Craciunul perfect! Rasunau Muntii Tarcaului de glasurile acelea puternice de Moroseni si nu ne mai saturam sa le admiram autenticiteatea, baticurile rosii ale femeilor , opincile legate cu nojite, ilicele barbatilor brodate maiastru dar mai ales glumele lor atat de haioase … de realmente nu stiai de ce sa te bucuri mai intai – de colindele lor, de costumele lor sau de spiritul lor romanesc atat de viguros…

I-am condus la poarta castelului dupa o noapte de colinde cum nu credeam sa mai am parte vreodata, mai ales acum cand traditiile par sa dispara incetul cu incetul pana cand vor ramane doar o amintire. Apoi ne-am intors la focul de tabara si am continuat sa cantam si sa petrecem “pana in zori”. Flacarile focului de tabara se inaltau spre cer, vinul bolborosea in ceaunelul atarnat deasupra unul foculet vecin celui te tabara si noi cantam inca stapaniti de emotia unei seri de colinde de inalta clasa.  Era inca o atmosfera de sarbatoare si totul se invartea in jur intr-un vratej ametitor, rasete izbucneau in hohote ce rasunau pana departe in noapte si din cand in cand zambetul meu ramanea suspendat cand de undeva din spatele focului ochii misteriosi al unui cavaler medieval imi ingheata sangele in vine… Maria canta in continuare la foc in timp ce cavalerul se apropia cu pasi siguri, inclinandu-se si invitandu-ma la dans, departe de lume, inapoi cu sute de ani dand aripi unei noi povesti de dragoste pe care o fetita cuminte o va asculta cu ochii mari seara la culcare, iar bunicutza ei o va termina multumita, inchizand cartea de povesti, invelind cu grija mica printesa si soptindu-i cu drag “Noapte buna, draga bunicii…”

Supravietuire

Ce nu e in regula cand ceva nu iti iese? De cele mai multe ori ti se strica apele pentru ca cei cu care lucrezi nu cred cu aceeasi tarie in ce iti propui sa faci. Solutia? Nu schimba echipa. Identifica-l pe cel cu mentalitate de pechinez din echipa ta pittbuli,  si elimina-l. Nu va intelege mentalitatea grupului  oricat i-ai explica reteta succesului.

De asemenea – grija mare la cei mai apropiati prieteni. Nu spun ca nu sunt prieteni adevarati dar de cele mai multe ori nu vor crede in ce-ti propui sa faci.  Compasiunea unui prieten e foarte paguboasa ca energie in reusita unui proiect nebunesc de bun.  Mai bine pastrati sectretul ca sa-i faceti o surpriza cu reusita.

Dumnezeu opereaza prin oameni . Ne mantuim, ajutandu-ne unii pe ceilalti. Daca cineva are mijloacele de a te sprijini in ceea ce faci – si intentionat nu o face, va exista un moment in viitor cand se va izbi de exact acelasi obstacol. Am crezut ca am intalnit pana acum exact oamenii de care aveam nevoie . As fi putut fi lansata de mult. Dar  nimeni nu-si duce treaba pana la capat. Si exact cand sa ies din prapastie, ma lasa balta- exact cand ajutorul lui e cel mai important.

Nu-mi ramane decat s-o iau de la capat dar sa am grija sa am in jur profesionisti. Pentru ca e cumplit de cat amatorism te izbesti in ziua de azi. Toata lumea se pricepe la orice. La fotbal, de exemplu. E cel mai simplu sa-ti dai cu parerea -mai greu e sa  cobori un pic pe terenul de fotbal si sa incerci  sa faci macar jumatate din munca pe care o face un fotbalist.  Ca sa nu mai vorbim de medicina !  Ne obisnuim sa dam fuga la farmacie daca ne curge un pic nasul… dar halatul de doctor nu poate fi imbracat decat dupa ani de studiu .

Cu arta lucrurile stau exact la fel. Asa cum pentru a fi sigur ca ma voi face bine, apelez la serviciile unui medic, tot asa pentru a ma imbogati spiritual apelez la serviciile unui artist cu studii superioare in domeniul lui de activitate. Nu e suficient sa-ti propui sa urci pe scena la incurajarile catorva prieteni.Tot mai multi cantautori spun sus si tare ca muzica pentru ei e doar un hobby – dar isi castiga existenta din altceva. Mai grav e ca sunt respectati pentru asta.  Sa ne mai miram ca e inflatie de artisti la nivel mondial?

Ce-i de facut in conditiile astea? Lucrurile s-au schimbat, nu-ti mai trebuie casa de discuri sa te faci cunoscut. Dar oamenii sunt tot mai greu de scos din casa –iar eu cred ca in mare parte cauza este tocmai aceasta inflatie de artisti . Cei care mai sunt doritori de profesionism sunt tot mai agresati de imprejurarile actuale si se refugiaza intr-o lume a lor din care iti e din ce in ce mai greu sa-i scoti.

Eu insami ma trezesc adesea blindata intr-o lume a mea atat de frumoasa incat nu-mi mai doresc sa deschid ochii dimineata. Dar trebuie sa ma ridic din pat, trebuie. E datoria mea sa-mi pese de lumea asta. Daca eu nu incerc s-o fac mai frumoasa, cu siguranta multi altii ar cadea in deznadejde si lumea s-ar urati si mai tare decat este deja. Nu e simplu, mai ales cand nimanui nu-i  pasa prea tare de cate sacrificii  faci ca sa sustii profesionismul si sa mai si traiesti din asta. Suna a pleonasm, nu? Amuzant e ca ti se sugereaza sa fii curva ca sa-ti atingi scopurile. Nu se poate sa fii o curva si sa transmiti o energie pozitiva de pe scena. Dar nimeni nu pare sa priceapa acest mecanism…

Curvele se ridica incet si sigur in societatea actuala. Si castiga respect. E motivul pentru care nu regret ca nu am dat nastere unui copil in lumea asta. E motivul pentru care nu as avea nici o remuscare daca lumea asta s-ar sfarsi maine. Sa vina asteroidul, am sa-l intampin cu pancarda “Welcome to Hell” . Nu e o lume in care traiesc cu drag. Nici o dimineata nu ma face sa deschid ochii cu drag. Lumea s-a sfarsit pentru mine de cateva ori in viata asta cand iubirea mi-a intors spatele. Dar Dumnezeu nu-mi da voie sa imi iau zilele. Si nici sa ucid ca-n Natural Born Killers :))

Noroc cu poezia… Serios, e un leac divin, vi-o recomand cu toata caldura. Nu se poate sa nu aveti in casa o carte cu poezii. Daca ati aruncat-o cu furie si a cazut dupa sifonier, faceti un efort, dati sifonierul la o parte si scoateti-o de acolo ca pe comoara lui Spada din Contele de Monte Cristo. Si chiar daca stiti toate poeziile pe de rost, cititi o poezie, prima la care ati deschis cartea. Lasati sa creasca in suflet ceea ce a incoltit la primul vers. Firicelul acela se va transforma peste zi intr-un camp de flori …sau o gradina de trandafiri…sau doar un buchet de margarete. Tolaniti-va in campul acela de flori si priviti cerul. Sau aplecati-va si mirositi un trandafir din gradina. Sau ingropati-va chipul in buchetul de margarete. Apoi priviti cu ochii mintii ochii persoanei care va stapaneste inima. Imbatati-va de acel sentiment. O sa va simtiti mai bine. Iar daca acea persoana e in viata voastra, dati-i un telefon ca sa-i auziti vocea. Sau daca e in preajma, opriti-va din ce faceti si duceti-va s-o luati in brate. Strangeti-o indelung la piept si nu va jenati sa-I spuneti ca o iubiti pana cand se umple sufletul ochi. S-ar putea ca de zece ori sa fie suficient daca faceti adesea asta, daca nu… cred ca de o suta de ori va fi suficient. Daca nu…puteti sa va intindeti pana la doua sute. Numai sa nu depasiti programul de la serviciu |:)) E greu de crezut ca sefii inteleg aceasta nevoie a angajatilor…

 

N-am mai scris de mult…

… va spun sincer insa ca nu mai am chef… Nu mai vad nici un motiv sa scriu – dupa ce vad niste comentarii care ma arata lumii ca o terminata, o ratata, o plictisitoare, o… chestie care se agita inutil si care nu face decat – asta a fost chiar o expresie tare ! –  nu face decat sa arate cat de mult … pute ! in jurul meu … Da, o sa spuneti ca nu trebuie sa dau importanta … bla-bla… Dar nu mai am chef de scris. Desi imi place.

M-am refugiat de mica in scris pentru a supravietui realitatii triste in care traiam. Am scris de mica mici istorioare  politiste, sau despre vestul salbatic… Iar prietenii spuneau ca e foarte  interesant . Pana la urma pentru ce m-oi fi nascut?… NU-i tarziu sa aflu abia acum.

Cred ca imbatranesc. Am inceput sa urmaresc serialele coreene de pe TVR1.  Am facut din acel moment al zilei un fel de tabiet: asezam masa de seara si ne uitam la serialul coreean. Trebuie sa stiti insa ca in primul rand scenariile sunt foarte bune, intrigile sunt exceptional de bine legate – iar jocul actoricesc foarte bun

Am devenit „fan” al serialului abia dupa ce am aflat ca e coreean. Eu aveam impresia ca e japonez . Ii placea mamei sa se uite si ma uitam si eu cu ea – chiar daca poate  era ceva mai interesant pe alt canal. Mi-au spus insa prietenele mele ca de fapt serialul e coreean. Si am inteles de ce imi place atat de mult. Pentru ca scoala coreeana de teatru m-a cucerit cu ceva timp in urma.

Nu stiu daca ati aflat de existenta atelierului de teatru de la Sinaia. E organizat de Catedra UNESCO a facultatilor de teatru – a carui presedinte este profesorul meu de Analiza dramei , respectiv Estetica – domnul profesor  Corneliu Dumitriu. Aceste ateliere au loc in luna iulie si in fiecare an participa in jur de 10  scoli de teatru din diferite colturi ale lumii. Si la fiecare editie exista o „tema” pe care si-o face fiecare scoala acasa, iar la Sinaia se expune tema cu pricina in varianta prescurtata de 35 de minute. IN 2007 tema era „Medeea”.

Toata lumea astepta cu viu interes echipa Coreei. Nu stiam exact de ce dar se pare ca era o echipa care impunea respect. Eu una eram foarte-foarte curioasa sa urmaresc variantele Medeei pentru ca eram un fan absolut al acestei tragedii. Iar pentru mine scoala coreeana de teatru avea inca o amprenta puternica de pe vremea comunismului cand eram intoxicati cu filme coreene. Ma indoiam ca va reusi sa ma convinga.

Si totusi varianta coreana a Medeei m-a amutit de admiratie.De la prima secunda si pana la ultima – am fost tintuita in scaun. Iar Medeea coreeana – o actrita mignona, ca o papusica de portelan m-a convins. Daca o vedeai pe strada nici prin cap nu ti-ar fi trecut ca ea poate aborda macar un rol de tragedie. Dar a fost cea mai buna Medeea de la Sinaia. A demonstrat realist – din aproape in aproape la ce  profunzimi poate ajunge o femeie, la ce reactii si la ce decizii – din tradare in iubire. Mi-am scos palaria in fata Coreei. Am aplaudat si eu minute in sir alaturi de toti profesorii si studentii veniti la Sinaia din  diferite colturi ale lumii.

Acum urmaresc serialul coreean de seara – dar marturisesc sincer ca in adancul sufletului tanjesc sa mai vad macar un spectacol de calitatea Medeei jucata de echipa de teatru a Coreei la Sinaia in 2007 …

Ce e de facut cand iti trebuie pace?

Sa dai uitarii tot ce poate rascoli linistea. O carte cu toate posturile care mi-au facut sange rau ar fi o greseala. Nimeni nu are nevoie de eroi pentru ca ei vor fi uitati oricum, dar oricine are nevoie  de frumusete. Raul este rau doar cand are puterea sa te afecteze. Ce poate fi mai puternic in sprijinul RAULUI decat sa te condamni sa nu-l dai niciodata uitarii, ba sa scrii chiar o carte despre el?

Nu voi mai publica in cartea mea nimic din ce a reusit sa-mi smulga lacrimi. Voi condamna raul la uitare. Si voi scrie doar despre lucruri care vor face din  IUBIRE  singurul lucru pentru care merita sa traiesti.

Asa cum am scris si pe Facebook, nu stau bine cu sanatatea si nu mai sunt capabila de performanta. Am zis eu ca  nu ma las de folk – pentru simplul motiv ca e ca mersul pe bicicleta. Dar am facut niste analize si se pare ca nu mai am voie sa fac efort – dar mai ales- nu mai am voie… sa am emotii. Nu mai am voie sa am trac 🙂  Cred ca nu-si poate nimeni inchipui ca o namila de femeie ca mine poate avea trac. Ei bine, am trac de cand ma stiu. Ma pricep sa-l maschez, dar el e acolo. Si habar n-aveti voi cam cat m-a afectat la Mamaia si Eurovizion mai ales – live la televiziune, in direct cu tara! 🙂 Ati incercat vreodata sa va imaginati macar prin ce emotii trec concurentii? Abia cand ai ajuns in culise si iti astepti randul te apuca tremuriciul :))   Cand am dat la actorie am crezut  voi putea combate stiintific tracul. Da’ de unde! E si mai puternic acum. Si daca mai trec o data printr-un live pe sticla, in direct pe tv… mi-ar putea fi fatal.

Asa ca voi da lectii 🙂  Voi pregati tinere talente pentru scena.  Nu stiu daca va vrea Dumnezeu altfel – dar pur si simplu cred ca atat am avut de spus pe scena ca artista.

Mi-am dorit lucruri mari, lucruri pe care nu le poate face oricine – insa pur si simplu astfel de lucruri nu  pot fi facute intr-o perioada in care criza economica  iti pune bete in roate.  Unde sa mai pun si starea proasta a sanatatii.  Se putea intampla un lucru absolut magnific – din pacate, nu se mai poate. Si s-o iau de la capat cu concertele – nu ma mai tin nici nervii.  Si daca nu mai pot, dau stafeta mai departe, nu?

Se spune ca daca vrei sa-l amuzi pe Dumnezeu, iti faci planuri… Numai El stie ce imi va oferi viitorul, ce va fi cu viata mea. In acest moment insa – m-am oprit.

Ce mai fac? Mersi bine :))

V-am lasat fara povesti o perioada. Am primit o gramada de mesaje pe Facebook vizavi de articolul „Mea Culpa” si cele cateva care au mers cu el. Am fost intrebata de ce am sters articolul.L-am sters pentru ca efectul pe care l-a avut nu era cel dorit de mine. Comentariile facute de patru persoane mi-au lasat un gust amar. Ciudatenia cea mare e ca nu ati comentat pe blog, mi-ati scris separat… E ciudat, de ce trebuie sa-mi scrieti mie? De cine va e frica, dragii mei? Daca mie nu mi-e frica de ce credeti ca nu imi e? Pentru ca innecatului nu-i mai este frica de apa? Credeti si voi ce s-au straduit unii sa ma faca sa cred  , spunand ca sunt singura mea spectatoare, ca nu sunt in stare sa umplu o sala si alte rautati?… Atunci de ce am atatia prieteni pe Facebook? Doar pentru ca acestia vor sa faca  networking? Asa credeam si eu la inceput si nu ma deranja ideea. Dar mesajele?…

 Marea voastra intrebare ramane:de ce sa nu mai slujesc folkului? De ce ma las influentata de parerea a patru persoane?

 E o decizie inteleapta sa nu mai slujesc folkul pentru ca e singura zona in care unii improasca cu noroi iar cei care te iubesc tac malc. Iar cand se intampla o nedreptate… nimeni nu se revolta. Nici colegii de breasla, nici publicul.  Retragerea mea nu face rau nimanui. Pur si simplu nu mai e crucea mea. Nu mai era demult…

 Imi pare doar rau ca nu ii vad pe scena in recital pe preferatii mei. Pe cei pentru care am intrat in proiectul Folk You de fapt.Oameni ca ei nu se baga in seama cu tupeu, sunt vulnerabili, iar colegii de breasla se pricep foarte bine sa le planga de mila.

 Tot ce am realizat la Mamaia cu ceva ani in urma a fost biletul meu de voie catre industria muzicala romaneasca. Am fost ca un cetatean roman care a castigat la loteria vizelor dar s-a incapatanat sa ramana in tara. E timpul sa simt ca sunt o cantautoare de inalta cota artistica.

 V-am povestit cum a fost la preselectie la Mamaia? Am avut niste emotii… Eu eram o vocalista autodidacta formata in festivaluri de folk. Era in 2003, iar eu ma formasem ca artista „as” folk intre anii 1995-1999.( Artistii „as” erau pentru mine aceia care isi castigasera acest „statut” avand cel putin trei trofee castigate in tara. Cand mergeam la un concurs folk  – aveam efectul „s-a dus trofeul, a venit Maria”, efect care nu putea fi combatut decat de prezenta altui as- si abia atunci lupta devenea interesanta.)  la Mamaia insa aveam handicapul de a nu fi absolventa de scoala de arta ca toti ceilalti candidati la sectia interpretare a festivalului Mamaia. Ma gandeam cu realism ca fiecare mare oras al Romaniei are o scoala de arta care da anual absolventi talentati, majoritatea dintre ei cu experienta de concurs formata din timpul festivalurilor pentru copii. Eu ma calisem in concursuri de folk avand exemplu pe folkisti contemporani precum Catalin Ungureanu, Ovidiu Mihailescu, Cristi Dumitrascu… Oameni pe care eram convinsa ca nu-i voi ajunge niciodata din urma. Dar acum dadeam fata cu realitatea. Cu acesti vocalisti trebuia sa ma bat daca voiam sa fiu cineva in tara asta. Stateam in asteptare intr-unul din studiourile Prima Tv, intr-o cladire alaturata se dadea preselectie pentru Star Factory. Era acolo inclusiv actuala…Noemi, in forma ei initiala  🙂 . Fie si numai faptul ca eram acolo si imi asteptam randul pentru a convinge ca sunt o vocalista demna de bagat in seama si tot era ceva. Imi doream foarte mult  sa castig preselectia pentru ca in acest fel dadeam credibilitate mai mare genului folk care nu are o scoala oficiala. Odata admisa, normal ca, din reflex, am dorit sa castig locul intai. Am castigat preselectia dar nu am luat locul intai – si nu mi-e rusine. A fost castigat de Razvan Crivaci (nu stiu cum se scrie corect J ) si tot el a luat si trofeul in acel an – lucru extrem de rar , de obicei era castigat ori de cineva de la creatie, ori de cineva de la slagare. Dar m-am scos anul urmator. M-am batut cu cei mai bine cotati compozitori ai Romaniei si am castigat si aceasta preselectie. Iar in concurs am luat cel mai important premiu al vietii mele.

 Sa-mi explice si mie cineva de ce nu mi-am vazut eu de treaba mea si m-am intors iar la folk? Nu-i nevoie, mi-am adus aminte zilele trecute. Un moment penibil care m-a facut sa ma intreb carui gen apartin eu de fapt.  Eram la machiaj la Eurovizion 2005 cand am concurat cu „Learn to Say Good-bye” si a intrat Moculescu si a aruncat o urare „Mult noroc!” apoi m-a vazut pe mine si a precizat „…vocalistelor…” M-a demoralizat foarte tare. Sunt foarte impresionabila. Am cantat foarte slab in concurs, imi pierise toata forta. Omul acela poate nu stia ca imi castigasem prestigiul de vocalista participand la concurs la Mamaia cot la cot cu vocalisti antrenati in scoala de arta.

 E tarziu acum sa mai arat cu degetul la x sau la y. Trebuie sa stiti ca imi place foarte mult muzica. Asta e ceea ce ramane in picioare. E greu de crezut ca o sa apuc sa-mi mai vad favoritii in concert. Majoritatea s-au imprastiat in toata lumea pentru ca nu exista solutii pentru folkistii care nu se pot promova singuri. Dar sunt baieti mari, o scot ei pana la capat…

 Carui gen voi sluji? Am intentionat sa devin solista de gotic. Am vocea si forta necesara pentru a fi o foarte buna solista de gotic a acestei tari. Poate singura. Dar nu… Sau nu deocamdata. In astfel de proiecte e mare nevoie de o trupa pe masura. Tarja Turunen, Sharon de la Within Temptation sau Ann Lee n-ar fi cine sunt daca nu ar fi existat forta trupelor „Nightwish”, „Evenescence” sau „Within temptation”…

Ce trebuie sa stiti e ca vreau sa recuperez timp si sa-mi  ascult piesele adaptate la secolul 21.  Sa exist in industria muzicala romaneasca. Sa pun la bataie toata priceperea mea de compozitoare dar mai ales de artist-interpret cu scoala de actorie la bord. Fara imagine , fara videoclip totul mi se pare absolut inutil.   Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu promovata printr-un videoclip si abia astept sa-mi pun in valoare si talentul actoricesc.Am mare noroc ca dau bine pe sticla, ca ma iubeste camera. Sunt foarte aproape de a-mi vedea visul cu ochii si sper sa va bucurati la fel de mult alaturi de mine (aceia care chiar va bucurati pentru mine…)

Poate voi da cand si cand mici concerte cu chitara. Dar va fi in regim „members only”…