Bursucuța, această Dory a pisicilor,

Bursucuța, pe vremea când mă chinuiam să o ademenesc în casă

Nu știu dacă v-am explicat cum e cu Bursucuța și cu memoria ei scurtă. Uită de la mână până la gură. A uitat cum am ademenit-o în casă pe vremea când era doar un puișor de pisică, foarte-foarte bună prietenă cu Prințișor. Vai, ce se mai alinta când îl vedea. Imediat ce dădea ochii cu el, se repezea și își mângâia fețișoara de fețișoara lui. Deci love pisicesc în toată regula, deși la început am crezut și despre ea că e motănel. Nu știu care-i treaba dar eu numai pe dos i-am ghicit pe toți. Care am crezut că e motănel, s-a dovedit a fi pisică și invers. Mă bucuram enorm că Prințișor are un prieten, după ce mama l-a lăsat singurel, ducându-i pe Mutriț și Arabella de acasă. Am fost neagră de supărare dar nu am avut ce să fac atunci, am răsturnat cartierul în căutarea lor dar duși au fost. Nici urmă de ei. Probabil frumoși și descurcăreți cum erau, și-au găsit rapid stăpâni. Vorba aceea, pisica își alege stăpânul și nu invers.

Revin la Prințișor și ”prietenul” lui afectuos. Eram hotărâtă să îl adopt. Problema era că nu voia nici picat cu ceară să intre în casă. Nu îl puteam păcăli să intre, ferit-a Sfântul. Îi puneam mâncarea lângă ușa de la intrare, apoi trăgeam farfuria încet-încet. O rupea la fugă ca speriat de bombe, stai, măi prostuțule, oooof, Doamne!

Mare a fost bucuria când am reușit să îl prind în casă. O dată, de două ori – până s-a obișnuit și nu i-a mai fost teamă să intre. Dar tot nu era casa lui permanentă. Și Prințesa îl plăcea pe noul prieten afectuos al lui Prințișor și chiar îl lăsa să se alinte și cu ea ca și cum ar fi noua lui mamă.

Când s-au acomodat amândoi mai bine și am putut să îl iau în brațe am făcut ”controlul” la funduleț. Hopaaaa, Prințișor, băiete, tu se pare, dragule, că ai deja o gagică. Mâine-poimâine faceți și pui. Categoric am zis că o programez pe noua prietenă a lui Prințișor la sterilizare. Pentru că nu mai puteam duce o tură de puiuți sub nici o formă.

Și chinuie-te și ține-i la distanță când s-au făcut suficient de mari și au intrat în călduri. Singura problemă era, firește, mama, care îmi sabota mereu eforturile mele de a-i ține la distanță până vine ziua să îi programez la sterilizat. Dar mama foarte senină zice ”dar lasă-l , dragă, și pe Prințișor să facă pui.” Ce știe ea cum m-am chinuit eu cu prima tură de pui? Dar i-a mers. Am zis da. Îl las pe Prințișor să facă pui.

Nu mai știu de ce am botezat-o pe Bursucuța așa. Poate că era rotunjoară și drăgălașă ca un bursuc din desenele animate ”Povestiri din pădurea verde”. A fost tare speriată în ziua când i-a venit sorocul. Era speriată, nu știa ce se întâmplă cu ea, venise de câteva ori lângă mine și parcă îmi cerea ajutor. Eu o luam în brațe și o băgam în culcuș, convinsă că a venit momentul final. Ea din nou ieșea și venea lângă mine cu o privire speriată, eu o mângâiam și o încurajam, o simțeam că se mai liniștește și iar o băgam în culcuș. Și tot așa până am înțeles că i-a venit sorocul,  i se rupsese apa. Din instinct a încercat să fugă din casă dar eu am dus-o din nou  în culcușul gata pregătit pentru momentul când avea să aducă puiuții pe lume. Cutia avea capacul suspendat, prins de perdeaua rezstentă ca un baldachin. Am băgat mâna în culcuș și o mângâiam ca să știe că sunt cu ea și să nu îi fie frică. Nu mică mi-a fost bucuria câna am apuzit primul ”țiuit”, că la noi născuți nu se poate numi mieunat, e un țiuit drăgălaș. Și l-am văzut pe Ochișor – Gogoshika, puiul cel mare.

Dau atâta detalii ca să se înțeleagă că Bursucuța a fost foarte încrezătoare în mine și extrem de devotată. Cu toate astea, cum au crescut puii mai mari, a șters-o de acasă. Iar Prințișor nu a părut să aibă o problemă cu asta. Animale.

Totuși, când și când, mai dădea pe acasă. Dar a intrat iar în faza în care se uita după ușă dar nu avea curaj să intre. De aia am zis că e un fel de Dory cea cu pierderi de memorie. Hai, măi, Bursucuțo, dă-o-ncolo de treabă, nu mă mai cunoști? Nu mai cunoști casa în care ai făcut primii pui? Hotărât lucru, pisica asta nu mai știa cine sunt. Trebuia să vină mama să reușească să intre în casă. De aceea am zis că ea e pisica mamei. Doar de ea ascultă, doar dacă o cheamă ea intră în casă.

Totuși nu venea des acasă. Iar eu mi-am pus din nou problema frigului, cum să fac să o ademenesc pe Bursucuța iar în casă, să nu stau de grija ei când o veni frigul. De pe la mijlocul lui noiembrie însă vine mereu la geam să intre în casă cum făcea la un moment dat. Se cațără în copacul din grădină, sare pe casa scării și apoi țup la geam. Eu o vedeam și o băgam bucuroasă în casă. Ce bine ar fi fost să fi învățat și Prințișor modalitatea asta de a veni acasă. Și Arabella știa să vină așa acasă. Numai lui Prințișor îi era frică.

Marea mea surpriză a fost când Bursucuța a venit pur și simplu la mine în brațe. De obicei se ducea direct la mama și cât mai stătea în casă fugea de mine, mă privea încordată, gata să o rupă la fugă. Stăteam în fotoliul din bucătărie scriind mesaje pe telefon când m-am trezit cu Bursucuța în brațe. Șoc, nu alta. Ei, na, ce să-ți spun dragă, dar cum de vii la mine, măi, Bursucuță? Nu numai că a venit la mine dar a și început să se alinte pe lângă mine și să-mi cerșească atenție cum n-a mai făcut-o niciodată. Ce-ai pățit, dragă, ce-ți veni? Eu chiar aveam nevoie să mă lase în pace pentru că tastam mesaje pe messenger și nu puteam din cauza ei. Am pus pur și simplu telefonul deoparte și i-am acordat toată atenția mea, mângâind-o și alintând-o. Mi-a primit mângâierile cu o atitudine atât de recunoscătoare, mă privea pur și simplu topită de recunoștință. Era recunoștință în ochii ei ca un om care îți mulțumește că i-ai salvat viața. Ce-o fi cu tine, măi, Bursucuță, mai ieri nici nu mai intrai în casă când te rugam să intri și acum vii la mine în brațe și mă privești cu ochii ăștia atât de … nici nu pot să spun duios, erau foarte recunoscători. Ca un om căruia i-ai salvat viața dar a avut amnezie iar acum își revine și își arată recunoștința.

Și practic s-a alăturat celor două pisicuțe în a vâna camera mea. Vine și ea, ca și Prințesika și Crizantema, și se urcă la mine în pat. Ba îi mai trage și o cafteală lui Prințesika dacă aceasta o ia la rost, hei, ce cauți în pat, aici e locul meu!. Bursucuța o scrutează și ridică laba la ea, ieeeeși, mă, mucoaso, dispari că-ți iei cafteală! Și pleacă Prințesika, ce să facă? La un moment dat am luat-o pe sus și am dus-o la mama în pat, măi, tu ești pisica mamei, nu mai veniți cu toatele la mine. Ce vorbești, a așteptat la ușă până am ieșit din cameră și s-a postat din nou la mine în pat. A căpătat fixație.

Să vedem cât o s-o țină această adorație exacerbată. Parcă o văd ca Dory care-i uita numele lui Nemo de la mână până la gură. Parcă o văd venind iar la ușă, privind de la distanță ușa de la sufragerie, neavând tupeu să intre. Mă gândeam că poate-i în călduri și așa se explică totul, dar nu îl lasă pe Prințișor să se apropie de ea – și Prințișor e sigur în călduri. Mister.

Bună să vă fie dimineața de luni!

Continuă campania mea de strângere de abonați la canalul meu de Youtube. În paralel mai scriu pe blog , mai dezvolt din postările mele de pe Facebook și le trec pe curat ca să am de unde să le adun într-o carte. Dar strângerea de abonați este extrem de plăcută. Majoritatea nici nu răspund la mesajul prin care îi invit să se aboneze – și în acest fel se auto exclud dintre prietenii de pe Facebook. Dar acei puțini care răspund îmi fac o bucurie fără seamăn. Primesc de la ei ori felicitări pentru muzica mea, ori atenționarea că sunt abonați deja. Iar la sfârșit de săptămână fac curățenie. Cei ce nici nu au binevoit să răspundă sunt șterși din lista de prieteni , iar cei care au răspuns primesc o vizită pe pagina lor, likeuri, abonări la canalul lor dacă au , un update la prietenia noastră, o conștientizare că prietenii nu trebuie să fie mulți, trebuie să fie puțini și buni.

Frumos e când , lunea, intru din nou pa pagina principală Facebook. E ca și cum ai intra într-o cameră curată de luni dimineața după ce sâmbătă ai făcut o curățenie la sânge. Parcă o potecă mai luminoasă mi se deschide și acei puțini care au răspuns invitației mele la canal îmi fac cu mâna, ca o prăjiturică la cafeaua mea de dimineață.

Mai e puțin până ating mia de abonați – și intenționez să fiu activă și cu scrisul pe blog, și cu cântatul pe Youtube. Am văzut că se poartă cursurile online și îmi voi face prorpiile mele cursuri de actorie, engleză, chineză și chitară. Mi se pare important să găsesc soluții să trăiesc în țara mea, fie și scriind despre pisici sau cântând online de la mine de acasă. Dar e important să fac asta, având sprijinul unor prieteni care au respect pentru munca mea – și mai ales – care înțeleg că e important  să sprijini o artistă pe care o apreciezi, nu doar să primești pe gratis tot ce îți dă ea și să ți să pară că deja ai copleșit-o de onoare doar primind pe gratis un live din partea ei. Am încurajat gratisul, am încurajat a dărui necondiționat și parcă îmi pare rău.

Au dispărut liveurile de pe Facebook – și pe bună dreptate. Am înțeles că mulți dintre fokiști au făcut același lucru , punând un bilet așa cum am făcut eu – și din acel moment au constatat că lumea nu se mai îngrămădește să îi vadă. Eu am pus un preț și am lăsat la liberul arbitru, cine vrea să mă răsplătească pentru liveul meu, să o facă. Nu mulți au fost acei care au făcut-o și recunosc că asta m-a întristat. Trebuie să știți că vara asta am ajuns la mare sau la Predeal nu pe banii strânși din liveuri, au fost extrem de puțini – și așa s-a întâmplat și cu ceilalți colegi artiști. Oamenii care vor doar să primească fără să dea nimic în schimb nu sunt nici ei fericiți, și nici cei din jurul lor nu sunt fericiți. Fericit e cel ce dăruiește, cel ce conștientizează că doar dăruind va primi. Am cântat din toată inima mea și nu am considerat obligatoriu plătirea unui bilet, am lăsat la liberul arbitru. Ei, uite că am primit de veste de la colegii mei că lumea vrea gratis, vrea să stea degeaba seara la calculator și să caute un live gratis de la cei ce dăruiesc necondiționat. Și au un triaj clar :nu mă uit la x că cere bani, iar dacă e să plătească au alt triaj, nu mă uit la y că e scump.

Eu am convingerea că atunci când dăruiești ceva cu iubire, cu siguranță se întoarce în dar pe altă parte cu ceea ce ai nevoie – dar uite că nu e chiar foarte bine să încurajezi gratisul. Voi relua liveurile , voi avea un live duminica la ora 4 – voi pune un preț mai mic pentru că, într-adevăr, de acasă, fără lumini și sunet nu e foarte ok să pui preț de club. Și voi invita prietenii la o oră de folk duminica.

E drept că iar îl amuz pe Dumnezeu, făcându-mi planuri. Dar dacă așa e posibil să rămân în țara mea și să fiu o prezență luminoasă , un stâlp de susținere , o pauză cu o bună prietenă care să-ți mai aducă inima la loc, atunci așa să fie.

E luni – și continui să trimit invitații la canalul meu de Youtube, nu pot trimite prea multe ca să nu existe riscul să fiu blocată de Facebook. Dar să știți că din 25-30 de invitații – foarte puțini sunt cei care catadicsesc să dea un simplu bună ziua. Dar , așa cum am mai zis și cu altă ocazie, cei care o fac, îmi umplu inima de bucurie. Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați răspuns, voi dați un sens existenței mele. Voi îmi mângâiați sufletul și mă faceți să cred că viața mea nu a fost irosită, că timpul cheltuit pentru muzică nu a fost irosit. Mi se spune să caut în continuare de muncă – și o fac – dar parcă cei ce dau acest sfat, îmi dau brânci afară din țară la muncile de jos pe care Occidentul refuză să le facă, și pe bună dreptate, câtă vreme vin est europenii să le facă pe salariu minim. Singurul job decent ar fi înapoi în China dar parcă nu mai vreau să merg la mama naibii, pe partea cealaltă de planetă – deși vă spun sincer că mi se face dor de Beijing uneori.

Dar mi se pare o datorie să rămân acasă. Și voi continua triajul prietenilor mei, păstrând doar pe cei cărora le place muzica mea și se vor simți mai fericiți să vină duminica online la mine acasă la o oră de folk și povești la un pahar de vin. Asta cu siguranță îmi va face postările de luni dimineață optimiste, fericite , cafeaua mai gustasă și viața mai frumoasă. Și un Prințișor mai fericit că stăpâna lui nu mai pleacă nicăieri.

Vă îmbrățișez cu drag, vă doresc o săptămână plină de realizări , sănătate, aveți grijă să fiți protejați și să nu-l lăsați pe virusache să vă strice ziua. Aveți grijă de voi și de cei dragi și încercați să nu vă mai lăsați otrăviți, judecând tot ce vedeți în jurul vostru. Aduceți lumină în inima voastră, căutați lucrurile bune și nu le mai judecați pe cele mai puțin bune pentru că asta nu vă ajută cu nimic, nu vă face cu nimic viața mai frumoasă. Vă pupic dulce și cele bune să se adune, cele rele, să se spele!