Prințesika e prietena Crizantemei

…și Crizantema știe asta. Poate nu își manifestă încă afecțiunea față de ea, mai precis nu îi face băiță  și nu fac năniță amândouă. Dar nu mai reacționează agresiv la ”atacurile ” ei. Știe că de fapt ea e prietena care nu caută bătaie. Hei, suntem pisicuțe. Ai uitat că așa ne jucăm noi?

Așa că dimineața începe cu făgăreala celor două prințese pisicuțe care își fac încălzirea. Acum iese și Crizantema în grădină cu Prințesika dimineața, nu neapărat ca să își facă nevoile dar ca se bucure de natură ca o pisică adevărată. Și nu a uitat de kitul de dresaj. Chiar dacă a văzut cât de tare  e să își facă nevoile în natură, să scormonească în pământ adevărat, apreciază totuși soluția de urgență care este toaleta. E totuși o ușurare să ai toaleta la doi pași și să nu trebuiască să o rupi la fugă în grădină și să trebuiască să faci o gropiță în pâmânt când te scapi pe tine.

Se iubesc, se joacă amândouă iar eu le ”ajut” să se apropie. Hodoronc tronc le pun una lângă alta. Prințeska e dispusă să se dea pe față, cum s-ar spune. Crizantema însă mai are nevoie de puțin timp. Încă nu se pupă, încă nu își fac băiță și nu fac năniță amândouă. Dar Prințesika nu mai e disperată să se bucure de afecțiunea mea. Are nevoie să se joace cu noua ei prietenă. Stă mult prin preajma ei, stă mult în sufragerie, doarme acolo , apropape uit de ea când mă iau cu treabă uneori. Dar de câte ori mă apuc de scris e imperios necesar să vină fuguța și să se holbeze pe ecran, să vadă ea ce scriu și să mă trezesc că îmi ocupă tastatura  și nu mai pot să scriu. E parte din distracție. Dar ce e curios e că a început și Prințesika să muște ca draga ei prietenă Crizantema. Nu agresiv ci ca formă de afecțiune. Ce dovadă mai clară că o iubește pe Crizantema când încearcă să o imite și să îi preia apucăturile ei caracteristice. Bine că nu zgârie.

Pisicuțele au nevoie să se joace, au nevoie să socializeze. Cum eram noi când eram mici și eram disperați să ieșim la joacă. Când se aproapie această fază – copiii ușor-ușor se îndepărtează de părinți. Vine faza când îi manipulează ca să-I toace de bani și să obțină ceea ce-și doresc de la ei fără să mai fie disperați după afecțiunea lor, fără să mai plângă după ei când aceștia se îndepărtează.

Prințișor e deja sută la sută în acel modul. Nu are nici un fel de problemă să îl las afară tot timpul. Dacă ar găsi și de mâncare afară s-ar lipsi de mine pentru totdeauna. Sau cel puțin așa crede. Astă vară când m-am întors acasă după o lună , m-a tratat o vreme cu o afecțiune neobișnuită. E clar că i-a fost dor de acea persoană care să iasă după el, care să îl care în brațe până acasă, care să îl spele împotriva voința lui și să îl hrănească doar cu ceea ce îi place lui. Mama nu știe cu ce îl hrănesc. Sora mai mare cât a fost în concediu nu știa ce îi place lui. Fiecare a presupus că îi place ceea ce i-ar plăcea oricărei pisici. Cred că Prințișor a trăit sentimentul că s-ar putea ca eu să fi murit și nu o să mă mai vadă niciodată. A trăit ideea de a aprecia ceva abia după ce ai pierdut acel ceva. Mi-a simțit lipsa iar acum, că mă revedea, mi-a arătat o afecțiune neobișnuită.

Dar gata, i-a trecut. A uitat. Îi place să stea afară mai mult decât orice. Iar eu am hotărât să îl las în pace. Să vină singur acasă dacă vrea. Dacă nu vrea, să stea afară până i-o îngheța coada. Important e că există un acasă pentru el.

În curând și pisicuțele vor intra în exact același stil de viață. Dar eu trebuie să le sterilizez înainte de a-și începe viața de pisici în aer liber. Pentru că am încheiat cu crescutul de puiuți. Sunt deja patru pisici titulare sub acest acoperiș. Zic eu că ajunge.  

Operațiunea ”hai să ne jucăm”

De dimineață Prințesika a intrat în modul zgubidubiduuuu. I-am deschis ușa, a bughit-o pe hol pe lada de pe palier și a încremenit , uitându-se la ușa scării. Dau să închid ușa la apartament, o zbughește înapoi în casă. A, nu vrei afară, bine.

Pun de cafea, văd o săgeată cum se repede la ușă, a, deci vrei afară până la urmă. Deschid ușa, o zbughește pe ușă pe lada de pe palier cu ochii la ușa de la scară. Dau să închid, o zbughește înăuntru. Ei, haaaa, nu mai ieși nicăieri, gata!

Mai trebăluiesc prin casă, Prințesika face slalomuri prin sufragerie și, se vede treaba, o intrigă pe Crizantema, hai la joacă! Și Crizantema se molipsește și se ia după ea. Haaa, smekerikă mică, o antrenezi pe Crizantema la o fugăreală de apartament. Baftă.

Crizantema însă nu prea se dumirește de nimic, ea are gândirea fixă, nu face decât să profite de absența lui Prințesika și să vină lângă mine să o mai mângâi, să o mai alint. Pentru ea pofta de joacă a celeilalte pisici e o slăbiciune de care profită ca să fie mai mult lângă mine, să câștige teren în lupta pentru un loc lângă mine.  Prințesika insistă energic și, cumva, o atrage, o molipsește cu pofta ei de joacă. Știe prințesa ce știe. Sunt chestii de-ale pisicilor și își vor rezolva ele problemele fără să mai trebuiască să intervin eu. Tot ce am eu de făcut e să le acord atenție , să mă joc cu ele dar să las natura să își facă treaba și să nu mă mai îngrijorez prea mult în ceea ce le privește.

Aproape prietene

E limpede că Prințesika îi înțelege nevoia Crizantemei de a se apropia de mine. Nu ține chestia cu ”fiecare cu pisica ei”. Crizantema a înțeles că eu sunt the pack leader iar pisicuțele nu sunt deloc niște individualiste, ele vor să fie favoritele, înțeleg la cine e comanda dar nu vor să fie singure. Prințesika o place pe Crizantema și pentru că a înțeles că o plac și eu. Și a înțeles că o iubesc la fel de mult și că prezența Crizantemei pe teritoriul ei nu e un pericol de a-mi pierde afecțiunea față de ea. Și atunci, cu înțelepciunea ei de prințesă moștenitoare, a început să acționeze pentru a o apropia pe Crizantema. Petrece mai mult timp prin sufragerie, doarme pe acolo pe timpul zilei pentru a fi în vizorul Crizantemei și pentru a-i da de știre că nu mai vrea bătaie, vrea să fie prietena ei.

Crizantema e însă mai mică, mai nouă pe teritoriu și are un scop precis: ea trebuie să intre în grațiile mele și să-și cucerească titlul de unică favorită. Faptul că o iau în brațe și o alint când dau pisicile afară a fost mesaj limpede pentru ea: trebuie să mă lupt pentru dreptul de a sta în patul stăpânei când lucrează la laptop. Și nu doar cât sunt pisicile afară, ci exact când e toată lumea prezentă pentru a le fi clar că acum ea e favorita iar ele trebuie să se conformeze cu realitatea și să-i acorde respectul cuvenit.

Și, într-adevăr, într-o seară pe când erau în cameră și Prințișor și Prințesika, Crizantema a intrat pâș-pâș în camera mea și s-a băgat sub fotoliul pe care dormea Prințișor, cu ochii țintă la Prințesika, aceasta dormea pe pat prin preajma mea. Prințesika a văzut-o. Cred că i-a admirat curajul, știa ce reacții îngrozite avea când îl vedea pe Prințișor. Așa că, ce credeți, s-a dus să doarmă lângă Prințișor, lăsând liber la nani pe patul meu pentru Crizantema. Care da, a venit hotărâtă lângă mine și și-a ocupat poziția mult visată. Nu am putut decât să o felicit pe Prințesika pentru generozitatea ei. Și m-am mirat de ea, cum să dormi lângă Prințișor când rivala ta doarme lângă mine. Dar nu dormea deloc. Stătea cu ochii țintă la Crizantema chiar dacă o privea printre gene.

Dimineață am dat familia regală afară iar Crizantema a fost tare fericită de noul ei statut. S-a culcat la picioarele mele în timp ce eu scriam la laptop. Între timp a venit și Prințesika de afară și a intrat în dormitor.  S-a urcat în pat și a venit lângă mine, în brațele mele , pe pieptul meu. Crizantema binențeles că a văzut-o dar a dormit, chipurile, în continuare de parcă nimic nu s-a întâmplat. Prințesika însă i-a dat de știre Crizantemei că e la picioarele mele cu acordul ei dar tot ea e șefa.

Ziua următoare la fel, Crizantema deja avea un nou sediu, nu mai stătea în sufragerie deloc. Iar Prințesika nu prea mai intra în dormitor. Măi, ia stai așa, sper că nu dai în depresie că o iubesc mai nou pe Crizantema. Și o iau pe Prințesika în brațe, și o alint și îi vorbesc, măi , fetiță scumpă, tu ești șefa, să nu ai nici un dubiu în privința asta, mă auzi? Ea s-a lipit un pic botoasă de pieptul meu, ca atunci când am avut prima tentativă să o împrietenesc cu noua noastră pisicuță dar mai apoi a făcut boxing pisicesc, articulându-i vreo cinci bucăți la rând de-a văzut Crizantema stele verzi. Am dat-o pe Crizantema afară din dormitor și am păstrat-o doar pe Prințesika lângă mine ca să fie limpede pentru toată lumea care-i treaba cu șefia. Nici cu Prințișor nu m-am mai stresat, am ieșit după el, nu l-am găsit, ia stai tu afară dacă ai mofturi. Și uite așa noaptea trecută a dormit doar Prințesika în camera mea.

Dimineață am ieșit din cameră – Crizantema m-a privit în timp ce se îndrepta spre baie. Am mers în bucătărie, crezând că Prințesika se ține după mine ca să i dau drumul afară să meargă în grădină pentru nevoile de dimineață. Întorc privirea după ea și o văd că sta lângă ușa de la baie, așteptându-și rândul la toaletă. Nu mai vrea să meargă afară, vrea și ea la litieră. Mi-am pus de cafea , amuzată la maxim, ia uite ce frumos socializează acum pisicuța mea. Dar o văd în ușa bucătăriei și apoi la ușă, cerându-se afară. Îi dau drumul și merg să văd ce e la baie. Ce să fie, tocmai a făcut căcuță Crizantema, a acoperit tot, nici o problemă – dar miroase și e prea mult pentru o prințesă să folosească aceeași litieră proaspăt folosită de altcineva. Am abandonat dresajul la kitul de pe toaletă, va trebui să îl reiau urgent pentru că nu se poate să folosească amândouă aceeași litieră. Poate totuși reușesc și le dresez pe amândouă să facă la wc.

Am împrospătat aerul cu sprayul special, am aerisit în cameră cât s-a făcut cafeaua,  s-a întors și Prințesika de afară, m-am instalat  la laptop, gata, a început o nouă zi în camera mea. Prințesika are obiceiul să stea la geam dimineața, îi place să privească în grădină , i se vede doar coada după jaluzelele verticale dar știu de ea, știu unde este. Crizantema a venit și ea în cameră și s-a urcat lângă mine pe pat, reluându-și lupta pentru prima poziție între pisicile mele. Am lăsat-o în pace, văzându-mi de lucru la laptop. După un timp, Prințesika a venit pe umărul meu, apoi s-a așezat  pe piept cu ochii la Crizantema. Pozitie strategică. Ești aici cu permisiunea mea, Crizantemo, poți să stai aici cât dorești dar să nu uiți că nu poți fi mai șmekeră ca mine. Apoi ușor- ușor și-a schimbat locul, mai aprope de ea.

Și iată-le , dormind la o palmă distanță. Cred că cealaltă pisicuță a înțeles că nu poate fi decât ”cealaltă pisicuță” și, dacă vrea să facă parte din gashkă, trebuie să o accepte pe Prințesika pe care nu o pot iubi mai puțin decât pe ea. Și uite așa , în dimineața asta m-am apucat de scris cu două pisicuțe lângă mine, dormind la o palmă distanță una de cealaltă. E de bine.

Pisicuța jandarm

De la o vreme nu mă mai trezesc la 5 dimineața. Și e ciudat. Ar trebui să mă bucur. Am acest obicei de a mă trezi cu noaptea în cap de pe vremea masteratului, de când am ajuns în Beijing la Academia Centrală de Dramă. Mă trezeam la 5 fără nici un efort, nici nu mai trebuia să îmi pun ceasul, eram dornică să îmi fac exercițiile de dimineață, să fiu pregătită pentru o nouă zi în Academia Centrală de Dramă.

Am iubit enorm această instituție și m-am bucurat de fiecare zi , patru luni de zile, am făcut tot ce se putea face chiar și după ce m-am accidentat la genunchi. Am rămas cu sechele după acest accident, piciorul meu stâng nu va mai fi niciodată la fel. Știam că se va termina acea perioadă de 4 luni ca un salam pe care , oricât de subțiri ai tăia feliile, tot se va termina. Așa că am hotărât să mă bucur cu lăcomie de fiecare zi, să iau absolut tot ce e bun din ea și , evident, abia așteptam să mă trezesc într-o nouă zi și să dau tot ce e mai bun din mine pentru ca echipa noastră să strălucească în acel proiect.

Colegii mei erau setați pe un modul de supraviețuire. Numărau zilele până la întoarcerea acasă. Le era un dor bolnav de mămăligă, fasole sau sarmale, nu suportau mâncarea de la cantina academiei. Voiau acasă. Eu nu puteam să îi înțeleg. România nu se mută de pe hartă, o vom găsi exact acolo unde am lăsat-o. Și mămăliga, fasolea sau sarmalele nu vor dispărea în neant, le vom găsi pe masă exact așa cum au fost. Vă va fi dor de acest loc și, chiar de veți dori dar va fi imposibil să vă întoarceți aici.

Îmi amintesc când mergeam la cantină. Mă uitam la felurile de mâncare și arătam cu degetul ce alegeam să mânânc. Descopeream cu plăcere gusturile chinezești, rețineam ce îmi place, ce nu îmi place și, evident, ziua următoare alegeam mai bine, nimeream mai bine felurile de mâncare și mă bucuram de fiecare masă din toată inima.

Sfârșitul perioadei de 4 luni se apropia iar colegii începeau să îmi dea dreptate. Le părea rău că nu s-au bucurat și ei de fiecare zi din aceste 4 luni iar acum se gândeau cu nesfârșită părere de rău că vor pleca. Eu una cel puțin eram fericită că am savurat fiecare zi cu drag – problema era că nu mă puteam împăca cu ideea că trebuie să plec, că mă voi trezi dimineața în alt loc decât în camera mea de cămin.

Mult timp după ce m-am întors în țară m-am trezit la 5 dimineața și învățam limba chineză ca să îmi iau examenul HSK 3 care îmi dădea dreptul la o bursă în aceeași instituție. Dar această bursă a fost o dezamăgire. Am cunoscut reversul medaliei și fiecare zi din acel an a fost un șut în fund afară din China. Am dăruit tot ce a fost mai bun în mine, am fost un exemplu de seriozitate dar fiecare zi din acel an a fost menită să stoarcă picătură cu picătură toată iubirea mea pentru acea instituție și pentru acea țară. 

Și totuși cât timp a trecut de atunci și eu tot la 5 dimineața m-am trezit. Uite că de la o vreme nu mai este așa. Poate că în sfârșit m-am eliberat. În sfârșit am revenit la normal și am închis pentru totdeauna un capitol. Există totuși o ființă care nu e prea fericită că nu mă mai trezesc ușor la 5 : Prințesika. Cu Prințișor e simplu, el are crănțănelele lui , se hrănește singur când are nevoie și se culcă la loc. Pe Prințesika trebuie să o hrănesc eu – și face parte din ritualul de dimineață să scot din frigider farfuriuța pregătită de cu seara special pentru ea – și din care mănâncă singură cât timp pregătesc cafeaua și laptopul. În dimineața asta însă am lenevit, l-am dat pe Prințișor  afară, am dat-o și pe ea – și m-am întors în pat unde am dormiiiiit până s-a luminat de ziuă. Între timp probabil că i-a dat mama drumul înapoi în casă lui Prințesika după zburdatul de dimineață, numai că mama nu știe că trebuie să scoată și farfuriuța din frigider să-I dea să mănânce.

Leneveam într-un somn profund de dimineață. Am întredeschis un ochi și am constatat că s-a luminat de ziuă. Am încercat să îmi amintesc când a fost ultima dată când m-am trezit așa de târziu, când Prințesika a sărit pe burta mea pur și simplu, făcându-mă să sar ca arsă, speriată, zguduită, trezită de-a binelea. Evident că a fugit mâncând pământul dar și-a atins obiectivul. Îi era foame , m-a așteptat de la 5 să îi dau farfuriuța, m-a așteptat inclusiv să deschid un ochi și să constat că s-a luminat de ziua dar să mă mai aștepte și să mă îndur să mă dau jos din pat nu a mai avut răbdare. Țup pe burta mea, hai, cucoană , ajungă-ți, scoate naibii farfuria aia din frigider că mor de foame.

Ok, Prințesiko. Ok. M-am dat jos din pat , pe jumătate înjurând-o sub efectul trezirii bruște, pe jumătate amuzându-mă copios de metoda ei de a mă da jos din pat ca să o hrănesc. E o nouă zi în slujba pisicuței mele. Crizantema era sub pat când am trecut prin sufragerie. Nu a evoluat cu nimic relația lor. Prințesika vrea dar Crizantema nu-i poate ierta probabil felul în care și-a apărat teritoriul și bucățile pe care și le-a luat peste ochi câteva dimineți la rând în loc să se simtă bine primită de cea care stăpânea teritoriul la venirea ei. Încă e război deși Prințesika vrea pace. Mai e și mâine o zi.